Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, înainte de ședința CEx: Suntem într-o situație nu foarte confortabilă, nu putem lăsa lucrurile să evolueze ca până acum

Liviu Dragnea, înainte de ședința CEx: Suntem într-o situație nu foarte confortabilă, nu putem lăsa lucrurile să evolueze ca până acum

Liviu Dragnea, înainte de ședința CEx: Suntem într-o situație nu foarte confortabilă, nu putem lăsa lucrurile să evolueze ca până acum
14 Iun 2017   •   16:17

Liviu Dragnea, președintele PSD, a făcut declarații în fața presei, înainte de începerea ședinței CEx al PSD, acolo unde se va decide soarta Executivului.

Dragnea a subliniat că este o analiză a modului în care s-a guvernat și nu este o ședință pentru o persoană anume.

”Va fi o analiză a cifrelor, a stadiului programului de guvernare. Nu este un CEx pentru o persoană. Deciziile vor fi luate democratic și vor fi făcute publice. Acest raport de evaluare va fi făcut public, unii colegi mi-au spus că poate nu e bine, dar îmi asum. Trebuie să fie o guvernare total transparentă. Întârzierile trebuie cunoscute de toată lumea” a spus Liviu Dragnea.

Președintele PSD crede că este nevoie de o schimbare semnificativă în modul în care coaliția guvernează.

”Din păcate, trebuie să ne asumăm tot. Nu e vorba numai de 60% de măsuri neîndeplinite. Asta este situația, mie nu mi-a fost ușor să iau decizia să discut public despre aceste lucruri. Nu am cerut demisia nimănui, este un act de voință al fiecăruia. O să discutăm și despre aceste demisii, suntem într-o situație nu foarte confortabilă, dar nici nu putem lăsa lucrurile să evolueze ca până acum” a mai spus Liviu Dragnea.

Este o zi decisivă, miercuri, în PSD, iar premierul Sorin Grindeanu și-a anulat programul oficial, pentru a doua zi consecutiv, urmând să participe la Comitetul Executiv al PSD.

 

×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close