Antena 3 CNN Politică Mădălin Voicu: Aștept să mi se demonstreze cu probe acuzațiile care mi se aduc. Interceptările sunt frumoase

Mădălin Voicu: Aștept să mi se demonstreze cu probe acuzațiile care mi se aduc. Interceptările sunt frumoase

3 minute de citit Publicat la 12:36 11 Feb 2016 Modificat la 12:36 11 Feb 2016
madalinn.jpg
Foto: Agerpres
Deputatul PSD Mădălin Voicu a spus, joi, după ce și-a studiat dosarul, că lumea care îl cunoaște știe cum este, că el nu are nevoie să se apere și așteaptă să i se demonstreze cu probe acuzațiile din dosar.
 
De asemenea, Voicu a spus că nu a intervenit la nimeni de la ANAF, nici nu cunoaște pe nimeni de acolo, doar că a fost interceptat când l-a sunat pe fostul ministru PSD al Fondurilor europene, Eugen Teodorovici, și i-a cerut acestuia să-l primească pe Nicolae Păun.
 
Politicianul a stat o oră ca să-și studieze dosarul care însumează peste 5.000 de pagini.
 
 
Cei doi sunt acuzaţi că au deturnat milioane de euro din banii destinaţi romilor. 
 
Timp de trei zile, Voicu şi Păun pot veni cu avocaţii să vadă informaţiile din cele 19 volume ale dosarului trimise de anchetatori la Parlament. 
 
 
Cei doi deputaţi ar fi făcut presiuni la aceştia pentru a promova o lege de amnistie fiscală pentru romi. În urma scandalului, ministrul Finanţelor a cerut demisia celor doi din fruntea ANAF.
 
 
Procurorii susţin însă că au probe suficiente pentru a-l acuza pe Mădălin Voicu de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani. Prejudiciul în acest dosar s-ar ridica la 5,4 milioane de euro fonduri europene, plus 674.000 de euro de la buget. 
 
Complicele lui Voicu, Nicolae Păun, de la Partida Romilor, are o listă şi mai lungă de acuzaţii. Printre altele, ar fi făcut presiuni directe, dar şi prin Mădălin Voicu pe lângă şefii ANAF să se redacteze un proiect de lege care să scutească anumite categorii de romi de la plata asigurărilor de sănătate. 
 
Pentru asta, procurorii spun că Păun i-a plătit unei persoane din familia lui Voicu, cel mai probabil soţiei, 48.000 de euro. Deputatul PSD trebuia să intervină şi el pe pe lângă demnitari şi să promoveze legea amnistiei fiscale pentru romi.
 
 
Nici ea, nici deputatul Minorităţilor Naţionale, Nicolae Păun nu au făcut declaraţii. 
 
 
Cercetările în acest caz au început în urmă cu câteva luni, după un denunţ. Anchetatorii au suspiciuni că în ultimii ani, formaţiunea a accesat bani de la Uniunea Europeană pentru programe dedicate incluziunii sociale a romilor, dar şi pentru ajutorarea acestora şi i-ar fi folosit în alte scopuri. 
 
Numai în perioada 2007-2013 au fost realizate 70 de proiecte în valoare toală de peste 170 de milioane de euro. 


Ce acuzații li se aduc lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun


MĂDĂLIN VOICU 
 
- trafic de influenţă în formă continuată
- fals în declaraţii în formă continuată
- spălare a banilor în formă continuată
 
NICOLAE PĂUN
 
- ar fi făcut demersuri la ANAF pentru a nu încasa deciziile de impunere pentru persoane fictive din cele 2 programe
- 2011-2015 - i-ar fi plătit lui MĂDĂLIN VOICU (salariu pentru o persoană din familie) 48.000 de euro pentru ca acesta să intervină pe lângă demnitari - concretizate în validarea proiectelor, promovarea legii amnistiei fiscale
- oct. 2015 - dec. 2015 - aflându-se în posesia listelor cu martori DNA, a încercat să influenţeze declaraţii
Sursa: comunicat DNA 

Citiți și Bogdan Chirieac: Sunt împotriva arestării lui Mădălin Voicu. Ar trebui să fie un model
 

×
Etichete: Madalin Voicu
Parteneri
x close