Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: "Este nevoie de un om de calibrul lui Petre Daea pentru problemele cu care ne confruntăm"

Marcel Ciolacu: "Este nevoie de un om de calibrul lui Petre Daea pentru problemele cu care ne confruntăm"

Marcel Ciolacu susţine că Petre Daea este omul potrivit la conducerea Ministerului Agriculturii. Acesta ar putea rezolva problemele cu care se confruntă România pe acest segment, potrivit liderului PSD.

Marcel Ciolacu: "Este nevoie de un om de calibrul lui Petre Daea pentru problemele cu care ne confruntăm"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru
de Ioana Mircea    |    06 Iul 2022   •   17:09

Petre Daea este propunerea pe care social-democraţii o au pentru Ministerul Agriculturii, în plină criză manifestată în sectorul agriculturii.

Liderii PSD s-au reunit într-o şedinţă de urgenţă şi l-au desemnat pe Daea să preia portofoliul rămas liber în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu.

"Este nevoie în acest moment, la Ministeul Agriculturii de un om de calibru, nu neapărat de înălţimea domnului Daea, un om de calibrul unui ministru Daea, pe ce probleme ne confruntăm", a declarat Marcel Ciolacu, în conferinţa de presă organizată cu ocazia propunerii de către PSD a lui Petre Daea pentru funcţia de ministru al Agriculturii.

Totodată, liderul PSD susţine că este bucuros că votul colegilor săi de partid a fost în unanimitate, "ca pe vremuri".

"Mă bucur mult că toţi colegii au fost ca pe vremuri, în voturi de unanimitate în interioul partidului, ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la Primul Ministru, ca pe urmă, cunoaşteţi procedurile", a mai menţionat acesta în timpul conferinţei.

Petre Daea, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Agriculturii

În decursul zilei de astăzi, Marcel Ciolacu va avea o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă pentru a-i face cunoscută propunerea venită din partea PSD.

"Am avut o discuţie cu domnul prim-ministru. Au fost patru propuneri. Nu puteam să am o discuţie aplicată în ceea ce îl priveşte pe domnul ministru Petre Daea, deoarece nu exista votul. O să am această discuţie în cursul zilei de astăzi", a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu propune introducerea sistemelor de irigaţii în planul PNRR.

"Poate vom reuşi în sfârşit, tot s-a deschis subiectul renegocierii PNRR-ului şi vedem acum, în această secetă ce nevoie ar fi avut România să aibă în PNRR prinse irigaţii, lucru susţinut total de către domnul ministru Daea atunci când a plecat din minister", a mai explicat preşedintele PSD.

Pe de altă parte, în timpul conferinţei, Petre Daea a susţinut că viziunea sa asupra agriculturii din România este aceeaşi ca întotdeauna.

"Vă rog să-mi îngăduiţi ca atunci când se încheie procesul acesta juridic şi după depunerea jurământului să vă prezint în prima conferinţă de presă, şi o voi face rapid, viziunea mea în agricultură. O precizare merit să o fac acum. O văd cum am vazut-o întotdeauna, să facem în fiecare zi ce trebuie, însă în aşa fel încât să fie bine ţării şi fermierii să simtă acest lucru.

În prima oră activităţii mele mă voi ocupa de acest lucru pentru că în 2017, ştiţi foarte bine că după depunerea jurământului, la orele 11 noaptea eu eram la pompa cama din Giurgiu. Aşa voi face şi imediat după ce voi depune jurământul, să mă duc în şantierul muncii al obiectivelor de investiţii, atât de necesare pentru ţară. Tot ceea ce înseamnă sistemul de irigaţii, şi aici este o abordare mult mai largă pe care vă voi prezenta-o după cum vă spuneam, imediat după ce se va încheia acest proces juridic", a declarat Petre Daea.

×
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close