Antena 3 CNN Politică Ministrul Ionuț Moșteanu, despre pensiile militarilor: „Orice decizie luată peste noapte ar depopula sistemele”

Ministrul Ionuț Moșteanu, despre pensiile militarilor: „Orice decizie luată peste noapte ar depopula sistemele”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 18:40 03 Aug 2025 Modificat la 20:10 03 Aug 2025
ionuț moșteanu ministrul apararii serios in parlament
Ministrul a dat asigurări că reforma pensiilor militare nu va avea loc brusc și nici fără o discuție cu cei din sistem. Foto: Agerpres

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a spus la Digi24 că o reformă a pensiilor militarilor trebuie să aibă loc pe parcursul a zece ani, pentru a nu crea „dezechilibre majore” prin pensionarea anticipată a angajaților din structurile de forță. Comisia Europeană, care a cerut ca această reformă să fie făcută mai rapid, va înțelege, a spus Ionuț Moșteanu. Ministrul Apărării a dat asigurări că, în acest moment, nu există un plan pentru a schimba modul de plată al pensiilor militare. 

 „Există un număr foarte mare de oameni cu experiență, care au lucrat în misiuni NATO, internaționale, care ar putea să iasă mâine la pensie. În momentul ăsta, sunt foarte bune condiții de pensionare, create de politicieni. 

În momentul ăsta, avem o armată care funcționează. Orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă, pentru că, dacă ies mii de oameni din sistem, vor fi dezechilibre majore”, a spus Moșteanu, care a adăugat că cifra exactă „nu e publică”.

Pensiile militarilor, o reformă pe zece ani

Ionuț Moșteanu a spus că pensia medie, în sistemul militar, este de aproximativ 5.000 de lei. Ministrul a precizat că dacă ar fi să fie schimbat acum modul de calcul al acestor pensii, „mii” de angajați ar putea părăsi sistemul, cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei au deja vârsta de pensionare, dar au ales să continue să muncească. 

„E nevoie de o reformă graduală, până în 2035. Sunt 10 ani, orice sistem poate fi reformat în 10 ani. Nu o să se poată altfel, pentru că eu vă zic că orice decizie luată mâine, peste noapte, ar decupla sistemele.

Degeaba am apăsa noi să achiziționăm rachete, tancuri, avioane, pentru că avem nevoie de resura umană, care să le folosească. Eu cred că, dacă avem o perspectivă clară, care stă în picioare din punct de vedere constituțional, și Comisia Europeană va înțelege”, a spus ministrul Apărării la Digi24. 

Ministrul a dat asigurări că reforma pensiilor militare nu va avea loc brusc și nici fără o discuție cu cei din sistem. 

„Orice decizie va fi luată după discuții cu beneficiarii. Deocamdată nu avem un plan de o schimbare a modului de plată al pensiilor militare. Acum este important să ne asigurăm că oamenii au o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează.

Până acum s-au dat salarii mici și s-a rostogolit obligația socială pentru următoarele generații (…) Trebuie să ne uităm la demografie și dacă analiza arată că nu luăm măsuri corecte, sustenabile, vom avea mari probleme”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Militarii au pensii și de 5 ori mai mici decât magistrații

Ministrul Apărării a criticat și declarațiile făcute de șefa Consiliului Superior al Magistraturii, care a spus că o pensie de 11.000 de lei e „mică” și se opune reformei pensiilor magistraților. 

„Nu sunt de acord cu modul în care este total decuplată dânsa de realităţile României. Pare că nu înţelege cu câţi bani trăiesc oamenii. Şi, ca idee, pensia în magistratură e undeva la 25.000 de lei, în sistemul militar e undeva la 5.300 de lei şi în sistemul general de pensii undeva cred că la 2.700 de lei. Cam aşa arată lucrurile”, a afirmat Ionuţ Moşteanu la Digi24. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close