Antena 3 CNN Politică Moțiunea AUR contra lui Emil Hurezeanu va fi dezbătută în 6 mai și votată în ziua următoare

Moțiunea AUR contra lui Emil Hurezeanu va fi dezbătută în 6 mai și votată în ziua următoare

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 13:42 23 Apr 2025 Modificat la 13:42 23 Apr 2025
emil hurezeanu
Ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu. FOTO Hepta

Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, va fi dezbătută marţi, 6 mai, şi votată miercuri, 7 mai, în plen, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat. Cronica unei politici externe în derivă”.

POT şi AUR au depus, în urmă cu o săptămână, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu.

Moţiunea a fost atunci retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respecta prevederile Regulamentului forului legislativ.

Moțiunea a fost redepusă miercuri la Camera Deputaților.

×
x close