Mutări politice de ultimă oră. Cine cu cine se aliază pentru prima dată în istorie la alegerile parlamentare

de Laura Dinu    |    15 Sep 2020   •   18:30
Mutări politice de ultimă oră. Cine cu cine se aliază pentru prima dată în istorie la alegerile parlamentare

Partidul Social Democrat a decis că va merge singur la alegerile parlamentare și nu va face alianțe politice nici cu ALDE, nici cu Pro România. Hotărârea a venit la finalul unei ședințe cu scântei.

Decizia ca Partidul Social Democrat să meargă singur la alegerile parlamentare a fost luată cu o majoritate covârșitoare, cu doar două voturi împotrivă, fiind pentru prima dată în istoria partidului când acesta nu va forma nicio alianță electorală.

În ciuda faptului că au avut loc consultări cu liderii ALDE și Pro România, s-a luat decizia să se formeze o alianță electorală doar pentru alegerile locale cu partidul condus de Victor Ponta, pentru formarea unor majorități pentru consiliile locale și județene, însă nu pentru alegerile parlamentare. 

Pe de altă parte, potrivit unor surse Antena 3, PSD a propus reprezentanților ALDE să ocupe locuri eligibile pe lista Partidului Social Democrat, lucru confirmat și de președintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, însă Călin Popescu Tăriceanu a insistat asupra unei alianțe și a refuzat să candideze pe listele PSD la alegerile parlamentare. 

”Am luat hotărârea, fiind ultima zi în care pot fi înscrise la Biroul Electoral Central acorduri de alianțe politice, ca Partidul Social Democrat să meargă singur la aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am avut nicio alianță electorală pentru alegerile locale”, a declarat Marcel Ciolacu. 

”Nimeni din conducerea ALDE nu va candida pe listele PSD”

Ieri, Călin Popescu-Tăriceanu scria pe o rețea socială că o posibilă candidatură a domniei sale pe listele PSD este un ”fake news”. 

”Continuă „fake news-urile” din campania electorală. Ultimul pe care l-am văzut este că aș candida la alegerile parlamentare pe listele PSD!

Realitatea este mai simplă: sunt cel care am susținut și susțin că ar fi benefică o alianță ALDE, PSD și Pro România ca o construcție care se poate opune mai eficient dictaturii PNL-iste. Dacă această alianță nu se poate face nu este din cauza noastră și nimeni din conducerea ALDE nu va candida pe listele PSD pentru că ne-am pierde identitatea politică.

ALDE va rămâne apărătorul drepturilor și libertăților cetățeanului și al nevoii de a fi respectată legea. Vom continua să ne opunem încălcării Constituției de către dl Iohannis și îl vom sancționa în orice mod vom putea.

Așa că cine își freacă lăbuțele că scapă de noi trebuie să-și pună pofta în cui. Țineți minte trei cuvinte: ALDE merge înainte!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook. 

ExitPOLL
Parteneri
x close