Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă i-a predat Ministerul Apărării lui Dîncu: "Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar"

Nicolae Ciucă i-a predat Ministerul Apărării lui Dîncu: "Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar"

Noul premier Nicolae Ciucă a participat, vineri dimineaţă, la ceremonia de preluare a mandatului de la Ministerul Apărării de noul ministru Vasile Dîncu, precizând că acea instituţie a fost pentru el ca a doua familie.

Nicolae Ciucă i-a predat Ministerul Apărării lui Dîncu: "Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar"
Sursa foto: Hepta| Mediafax_Foto-Alexandru_Dobre
de Georgiana Adam    |    26 Noi 2021   •   08:51

Ciucă a precizat că, începând de astăzi, se desparte de Armată, dar a menționat că un militar, chiar dacă este trecut în rezervă, va rămâne pe viață militar.

"Vine un moment în care trebuie să te desparți de ceva anume. Astăzi, mă despart de instituția care a fost a doua familie pentru mine. 

Nu numai eu, dar mulți dintre voi putem spune că am petrecut mai mult timp în interiorul acestei familii decât cu familiile de acasă.

Nu am să vorbesc despre ceea ce am făcut, ci despre oamenii alături de care am făcut, oameni pe care am să-i respect toată viața mea.

Domnule ministru, vă pot spune că am avut mereu în vedere oamenii, pentru că tehnica poate fi achiziționată și menținută la nivel de operabilitate, dar asta nu se întâmplă de la sine, ci prin efortul, dedicarea şi entuziasmul oamenilor.

Când vorbim despre militari, oamenii în uniformă trebuie să privim de la elevul de 14 ani, care alege haina militară și până la cei care devin militari, la un moment dat trec în rezervă, dar rămân pe viață militari și vor răspunde oricând țara îi va chema", a spus Nicolae Ciucă.
 

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă Vasile Dîncu
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close