Antena 3 CNN Politică Planul de urgenţă al liberalilor. A apărut o a treia variantă pentru șefia PNL

Planul de urgenţă al liberalilor. A apărut o a treia variantă pentru șefia PNL

Planul de urgenţă al liberalilor. A apărut o a treia variantă pentru șefia PNL
Sursa foto: sursa: Agerpres
29 Sep 2016   •   10:20

Cu Vasile Blaga tras pe linie moartă de DNA cu nici trei luni înainte de alegeri, liberalii caută soluţie rapidă pentru a linişti spiritele din partid înainte de campania electorală. Varianta cea mai fezabilă luată în calcul este desemnarea din partea aripii democrate a unui co-preşedinte, scrie Gandul.info.

Surse din PNL au declarat pentru Gândul că în acest moment trei nume sunt luate în calcul pentru a ocupa postul lăsat vacant de Vasile Blaga. În cărţi sunt Cătălin Predoiu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi Gheorghe Flutur, şef la CJ Suceava şi prim-vicepreşedinte al partidului.

Potrivit aceloraşi surse, cele mai mari şanse le are însă Cătălin Predoiu.

În ciuda eşecului de la Bucureşti acesta are susţinerea teritoriului, dovadă fiind alegerile primare din PDL când a concurat cu Gheorghe Falcă şi pe care le-a câştigat detaşat în faţa acestuia din urmă.

Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL după ce a fost plasat, miercuri, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close