Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a analizat discursul lui Marco Rubio de la Atena şi spune că mesajul transmis de secretarul de stat al SUA este, de fapt, "o invitație adresată Europei". "Administrația Trump urmărește consolidarea puterii naționale a SUA printr-un ansamblu de politici economice, industriale, tehnologice și de securitate. Iar SUA, prin vocea secretarului de stat Rubio, cer Europei să se „trezească” și să vină alături de ele", a spus Predoiu, care a lansat mai multe întrebări spre clasa politică: "Consumă zilnic liderii acestor partide, nu doar președinții, ci toți cei care îi înconjoară și le influențează natural decizia, timp strategic pentru a gândi și a contribui la această sarcină națională?".
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri, într-un discurs rostit la Acropole, Atena, că Occidentul se află într-un moment de răscruce și că următorii 10 ani vor fi decisivi pentru „scrierea istoriei următorului secol”.
„Următorul deceniu va scrie istoria următorului secol", a spus Rubio, care apoi s-a întrebat dacă Occidentul își va menține poziția sau „se va preda unei lumi a declinului".
Rubio a adăugat că, „odată cu președintele Trump, SUA și-au luat deciziile” și și-a stabilit ca principale obiective reindustrializarea economiei americane, realizarea „Superinteligenței” și revenirea astronauților americani pe Lună.
Predoiu: Marco Rubio pledează din nou pentru cooperarea SUA-UE
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că SUA îşi doreşte ca Europa să urmeze drumul Washington-ului, pentru că "aparțin aceleiași istorii civilizaționale".
"Marco Rubio pledează din nou pentru cooperarea SUA-UE în apărarea intereselor occidentale în lume. Clasa politică românească nu (mai) poate ignora noua dinamică geopolitică.
"Timpul strategic s-a comprimat. În perioadele de reașezare, pericolele rămân, competiția continuă, iar oportunitățile au o durată limitată. În câțiva ani se pot fixa poziții cu efecte pentru decenii.
Aceasta este, în opinia mea, perspectiva din care merită citit discursul susținut de secretarul de stat Marco Rubio la Atena. Dincolo de amplitudinea sa istorică și culturală, discursul are o miză politică foarte concretă: relația dintre Statele Unite și Europa într-o lume globală care a reintrat într-o logică a competiției și a contestării leadershipului american și occidental.
Mesajul american către Europa este direct. După ani buni de „business as usual”, Administrația Trump a pus în mișcare un amplu proces de consolidare a puterii americane, prin reindustrializare, refacerea capacității de apărare, consolidarea controlului asupra lanțurilor critice de aprovizionare și intensificarea competiției pentru tehnologiile și industriile viitorului: energie, inteligență artificială, semiconductori, minerale critice, securitate cibernetică și spațiu.
Administrația Trump urmărește consolidarea puterii naționale a SUA printr-un ansamblu de politici economice, industriale, tehnologice și de securitate. Iar SUA, prin vocea secretarului de stat Rubio, cer Europei să se „trezească” și să vină alături de ele. Rubio folosește chiar această imagine: Europa poate să se „trezească din lunga sa adormire” și să reaprindă focul care s-a aprins aici, în Grecia, cu milenii în urmă", a transmis Predoiu.
Tensiuni în relația transatlantică
"Acesta este, cred, centrul politic al discursului. Washingtonul vede deja semnele unei schimbări europene: creșterea cheltuielilor pentru apărare, noi programe și parteneriate, extinderea capacităților industriale și de producție. În context, Grecia este prezentată drept exemplu de aliat relevant în domenii care merg de la apărare și energie până la migrație. Iar mesajul către restul continentului este explicit: America speră ca Europa să urmeze această direcție.
Rubio vorbește și despre tensiunile apărute în relația transatlantică. Le recunoaște, dar subliniază imediat direcția: legătura dintre Statele Unite și Europa trebuie întărită, iar alianța trebuie construită pentru a răspunde amenințărilor epocii. Prietenia transatlantică este prezentată ca un raport în care forța comună poate depăși suma capacităților individuale. Formula lui este simplă: „We want to win together. We must win together.”
Argumentul său este că America și Europa aparțin aceleiași istorii civilizaționale. America însăși este prezentată ca o continuare a unei tradiții născute la Atena, formate de Roma, trecute prin creștinătatea europeană și purtate apoi peste Atlantic.
Mai întâi definește cine suntem „noi”. Apoi spune ce trebuie să facă acest „noi”.
De aceea insistă asupra omului care a făcut posibil Occidentul: curios, ambițios, curajos, competitiv, orientat către cunoaștere și excelență. Într-unul dintre pasajele cele mai puternice ale discursului, spune că cetatea greacă era „o arenă în care oamenii puteau să se încerce și să-și dovedească valoarea, să-și șlefuiască potențialul printr-o competiție permanentă – să fie cei mai buni, cei mai puternici, cei mai frumoși, căutând neîncetat să se apropie de perfecțiune”.
Această evocare explică și diagnosticul pe care îl pune Occidentului contemporan. Rubio vorbește despre pierderea încrederii în propria civilizație, slăbirea capacității militare, externalizarea industriei și transferarea unor decizii dincolo de controlul statelor. În lectura sa, golul lăsat de slăbiciunea Occidentului a fost ocupat de competitori care și-au consolidat între timp puterea și încrederea.
De aici vine apelul către Europa. Trezirea europeană despre care vorbește Rubio este simultan culturală, politică, industrială și militară.
Europa trebuie să își recapete încrederea în propria civilizație, dar și capacitatea concretă de a o apăra.
Valorile au nevoie de instrumente. Ambiția are nevoie de industrie. Suveranitatea are nevoie de putere. Alianțele au nevoie de aliați capabili.
În această construcție, relația transatlantică primește și o definiție politică foarte clară. Rubio afirmă că scopul instituțiilor și alianțelor este apărarea suveranității statelor care le compun. Identitățile naționale și interesele comune coexistă și se pot consolida reciproc.
Este o teză importantă. Pentru actuala administrație americană, un aliat puternic își cunoaște interesele, își asumă responsabilități și contribuie la puterea comună. Relația transatlantică devine astfel o alianță între state capabile, fiecare aducând resurse, voință, proiecte și influență.
În aceeași logică, frontiera dintre economie și securitate se estompează. Rubio leagă explicit reindustrializarea, energia, tehnologiile avansate, dronele, armamentul, semiconductorii, mineralele și cyber-ul de puterea națională. Industria devine securitate. Energia devine securitate. Tehnologia devine securitate. Lanțurile de aprovizionare devin securitate", a mai completat Predoiu.
Cum trebuie să reacţioneze România
"Aceasta este lumea în care trebuie să ne gândim și la România. Avem motive de încredere. O parte remarcabilă a tinerei generații din România demonstrează deja că este pregătită pentru această lume. Rezultatele obținute de elevii români în competiții internaționale de inteligență artificială, informatică, știință sau proiectare spațială arată existența unui capital de inteligență, creativitate și ambiție pe care România trebuie să știe să îl păstreze, să îl dezvolte și să îl valorifice.
Acești tineri reprezintă mai mult decât performanțe individuale. Ei sunt proba unui talent latent al tinerelor generații de ingineri, cercetători, antreprenori și inovatori ai economiei de mâine. Iar dezvoltarea industriilor cu valoare adăugată mare înseamnă locuri de muncă bine plătite, o economie mai competitivă și o bază economică mai solidă pentru finanțarea educației, sănătății și serviciilor publice. Strategia externă, securitatea și prosperitatea se întâlnesc aici într-un mod foarte concret.
România și-a stabilit de mult opțiunile fundamentale: NATO, Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Schimbarea de epocă ridică acum o altă problemă: cum transformăm această apartenență în relevanță și această relevanță în influență care, închizând cercul, să servească intereselor naționale economice, politice etc.?
Răspunsul trece prin dezvoltarea capacității: infrastructură, industrie, energie, apărare, conectivitate, tehnologie, relații politice solide și proiecte care creează interese comune pe termen lung.
Geografia politică a României oferă oportunități importante. Marea Neagră, Dunărea, flancul estic al NATO, proximitatea Ucrainei, potențialul energetic și coridoarele de conectivitate pot amplifica rolul României în regiune. Geografia politică nu produce prin ea însăși, automat, valoare geopolitică, ci doar atunci când, prin efort național și leadership politic vizionar și orientat în ambele sensuri, național – regional/internațional, generează conștient, voluntar și planificat proiecte, continuitate, capacitate de execuție și concretizare în teren, constant și coerent.
Aici văd una dintre concluziile importante ale discursului lui Rubio pentru noi: aliatul relevant este aliatul capabil, pozitiv predictibil și credibil. Un stat care își cunoaște interesele, înțelege interesele comune și vine la masa alianței cu soluții și contribuții concrete.
România poate urmări și o miză suplimentară: să nu fie doar parte a soluțiilor concepute de alții, ci să vină ea însăși cu idei, proiecte și formule noi de cooperare. Într-o perioadă de reașezare, relevanța crește și prin capacitatea de a propune.
Discursul de la Atena este, în fond, o invitație adresată Europei. America își reafirmă apartenența la aceeași civilizație, își declară intenția de a-și reconstrui puterea și îi cere Europei să facă același lucru. Mesajul este unul de alianță, dar și de responsabilitate.
America are nevoie de o Europă capabilă. Europa are nevoie de o Americă angajată. Iar Occidentul are nevoie de amândouă.
Pentru România, aceste ecuații oferă o mulțime de oportunități. Dar oportunitățile strategice au o particularitate: ele nu rămân la dispoziția noastră permanent.
Timpul strategic s-a comprimat și viteza cu care istoria se construiește s-a accelerat semnificativ. Statele care înțeleg schimbarea, își definesc interesele și acționează în fereastra de oportunitate își pot securiza și consolida relevanța în ordinea care se generează astăzi în timp real.
În acest context, partidele politice au în față o sarcină națională semnificativ diferită de cea de ieri, în care evoluam într-un „status quo” geopolitic relativ: au sarcina istorică de a proiecta interesele țării și de a le dezvolta într-o lume politică globală mult mai dinamică și pronunțat competitivă, în care „tichetul” relevanței este capacitatea națională.
Sunt ele preocupate real și concret de această sarcină? Consumă zilnic liderii acestor partide, nu doar președinții, ci toți cei care îi înconjoară și le influențează natural decizia, timp strategic pentru a gândi și a contribui la această sarcină națională?
Există discuții transpartinice pe aceste teme de interes major, dincolo de stereotipul „penerere” și „gestiunea de costuri”? Înțeleg ele, partidele prezente, faptul că, tocmai schimbând mentalitatea cu care se abordează leadershipul politic al țării și extinzând orizontul strategic, pot rezolva mai ușor și temele naționale? Rămâne de văzut", a încheiat Cătălin Predoiu.
