Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre tăierile bugetare

Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre tăierile bugetare

Guvernul discută opţiuni pentru "chibzuirea bugetului", anunţă premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre tăierile bugetare
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Silvia Preda    |    10 Apr 2023   •   16:26

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că la acest moment Guvernul discută orice opţiune pentru "chibzuirea bugetului", mai puţin tăieri de salarii sau renunţarea la investiţii.

"Am dat sarcină în Guvern ca orice opţiune să fie discutată, mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare, chibzuirea bugetului mi se pare normală", a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit premierului, în acest an atât România, cât şi celelalte ţări de pe continent, resimt consecinţele nefaste ale războiului din Ucraina, inflaţiei şi problemelor logistice create pe lanţurile de aprovizionare.

Premierul a menţionat că guvernanţii au responsabilitatea faţă de români şi nu se poate să vină să îi înspăimânte cu privire la pierderea locurilor de muncă sau reducerea salariilor.

"Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să realizeze o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau, şi aici este vorba despre responsabilitate.

Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii. Pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului.

Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal.

Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile", a spus premierul, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Premierul Nicolae Ciucă îi cere ministrului Agriculturii măsuri urgente pentru fermierii români

 

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă salarii bugetari
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close