x close

Reacția PSD la amendamentele lui Șerban Nicolae pe legea grațierii

06 Mar 2017   •   22:16
Reacția PSD la amendamentele lui Șerban Nicolae pe legea grațierii

Senatorul Șerban Nicolae a depus o serie de amendamente la proiectul legii grațierii care se află în Parlament, cu scopul de a include pe lista pedepselor grațiate și cele pentru fapte de corupție și pentru abuz în serviciu. Gestul senatorului PSD a stârnit imediat reacții critice în presă și pe rețelele de socializare, demersul fiind atribuit partidului.

Șerban Nicolae a declarat că nu are acordul PSD pentru demersul său, iar partidul încă nu are o poziție oficială pe acest subiect. Contactat de stiripesurse.ro, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat că partidul va decide abia după dezbaterea de marți, din Comisia juridică a Senatului, ce atitudine va adopta.

„Mâine va fi o dezbatere la Senat, la Comisia Juridică. Vor fi invitate toate organismele, inclusiv CSM, UNJR, AMR și toate celelalte. Va fi public, cu presă. Vom vedea după ședința de mâine ce și cum. Nu există o poziție a partidului pe acest subiect, vom gândi o poziție după dezbaterea de mâine, pentru că de asta este dezbatere. Șerban Nicolae a făcut niște amendamente, e liber să o facă, e senator”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Citeşte mai multe despre:

amendament legea gratierii coruptie Serban Nicolae
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati