Antena 3 CNN Politică Decizia luată de Theodor Paleologu, după ce a fost exclus din PNL

Decizia luată de Theodor Paleologu, după ce a fost exclus din PNL

Decizia luată de Theodor Paleologu, după ce a fost exclus din PNL
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    16 Iun 2016   •   18:42

Deputatul Theodor Paleologu, proaspăt exclus din PNL după alegerile locale, a anunțat, joi, că se gândește la o candidatură independentă la scrutinul din toamnă.

”Cel mai probabil mă îndrept către o candidatură independentă, ca liberal disident, la alegerile parlamentare din toamnă. Este riscant, dar am sentimentul că nu prea am dreptul să mă derobez de la această încercare. Depinde, firește, și de mesajele pe care le primesc de la alegători și simpatizanți”, a scris Theodor Paleologu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Biroul Politic Naţional al PNL a votat miercuri pentru excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu şi a senatorului Cristian Bodea.

Decizia luată în BNP al PNL este o reacție tipică "falșilor lideri", a liderilor politici care nu au simțul responsabilității, și este una abuzivă, a declarat deputatul Theodor Paleologu, miercuri, după ce conducerea liberală a decis excluderea din partid a sa și a senatorului Cristian Bodea.

Deputatul liberal a adăugat că "Bucureștiul putea să nu fie pierdut" de PNL la alegerile locale din 5 iunie și a acuzat conducerea PNL că a dat Capitala PSD și a Gabrielei Firea.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close