Antena 3 CNN Politică Fost lider PNL: În sufrageria lui Oprea, se stabilea viitoarea guvernare

Fost lider PNL: În sufrageria lui Oprea, se stabilea viitoarea guvernare

Fost lider PNL: În sufrageria lui Oprea, se stabilea viitoarea guvernare
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    07 Iun 2017   •   16:49

Fostul lider liberal Dan Radu Ruşanu a declarat, miercuri, că întâlnirea din casa generalului Gabriel Oprea, din 6 decembrie, ziua scrutinului prezidenţial din 2009, nu a avut drept scop influenţarea rezultatului alegerilor, ci pregătirea viitoarei guvernări. 

"În seara zilei de 6 decembrie (2009 - n.r.), la generalul Oprea acasă, nici nu s-au influenţat, nici nu s-au fraudat alegerile. Acest lucru s-a întâmplat, influenţarea alegerilor, pe tot cuprinsul zilei de 6 decembrie, la secţiile de votare prin acele liste suplimentare şi, aşa cum numeam la vremea respectivă, turism electoral, prin votul din Diasporă şi prin inversarea cifrelor din procesele verbale. Acea inversare a cifrelor care în loc, dacă Mircea Geoană avea 1000 de voturi şi Traian Băsescu - 800, la calcul în clipa în care s-a trecut la recapitulare s-a trecut invers, 800 pentru Geoană şi 1000 pentru Traian Băsescu, aceea a fost influenţarea", a spus Ruşanu audiat, miercuri, la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. 

El a adăugat că, practic, "la generalul Oprea acasă se stabilea guvernare viitoare". 

"În primul rând, sprijinirea Guvernului Boc II, care fără grupul independenţilor nu ar fi avut niciodată numărul suficient de voturi şi, în al doilea rând, închiderea contestaţiilor care ar fi fost încercate de PSD şi PNL privind renumărarea voturilor. Renumărarea voturilor, repet, nu cele aprobate de CCR, ci cele anulate, care în nicio formă nu puteau să influenţeze rezultatul votului, chiar dacă toate ar fi fost în favoarea lui Mircea Geoană, ci voturile de pe listele suplimentare, câteva sute de mii, probabil că voturile din Diasporă, care nu erau foarte multe, dar, în special, voturile din procesele electorale inversate", a afirmat Ruşanu. 

Acesta a susţinut că în 2009, PDL care "avea şi prefecţii şi toate ministerele, mai ales ministerul de Interne, a influenţat rezultatul votului prin respingerea contestaţiilor (...) vizând turismul electoral şi procesele electorale inversate". 

Mihai Fifor, preşedintele forului parlamentar de anchetă, a declarat, în context, că atunci când s-a luat decizia audierii lui Dan Radu Ruşanu s-au avut în vedere, printre altele, şi unele menţiuni făcute de fostul lider liberal într-o carte pe care acesta a lansat-o recent. 

Tot miercuri la comisie a fost audiat şi Dan Şova.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close