Antena 3 CNN Politică Salrom îl acuză pe Radu Miruță că „își atribuie merite” pentru licența de exploatare a grafitului de la Baia de Fier. Mina e o ruină

Salrom îl acuză pe Radu Miruță că „își atribuie merite” pentru licența de exploatare a grafitului de la Baia de Fier. Mina e o ruină

R.K.
4 minute de citit Publicat la 15:54 22 Aug 2025 Modificat la 15:54 22 Aug 2025
grafit mina gorj
Mina de grafit de la Baia de Fier e o ruină. Foto: Facebook

Societatea Naţională a Sării, Salrom, îl atacă pe ministrul Economiei Radu Miruță, pe care îl acuză că își „atribuie merite” în legătură cu prelungire a licenței de exploatare a grafitului de la Baia de Fier.

„Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, acest rezultat nu este un demers izolat sau de moment, ci rodul unui efort susținut depus în ultimii trei ani de către echipa SALROM, în colaborare cu direcții de specialitate din Ministerul Economiei, Dezvoltării, Antreprenoriatului și Turismului și Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRMPSG)”, se arată într-un comuncati de presă al Salrom.

„Un element esenţial care a făcut posibilă această prelungire a fost implicarea Salrom în modificarea Legii minelor nr. 85/2003, ceea ce a permis crearea cadrului legal pentru obţinerea licenţei şi reluarea activităţii de extracţie în arealul Baia de Fier, oferind astfel o nouă şansă valorificării unei resurse strategice pentru economia naţională”, precizează societatea.

Potrivit sursei citate, grafitul este o materie primă critică rară, inclusă pe lista UE a materialelor esenţiale pentru tranziţia verde, fiind folosit în producţia de baterii pentru vehicule electrice, industria energetică, aerospaţială şi în aplicaţii avansate precum semiconductorii şi grafenul. 

„România deţine una dintre cele mai pure resurse de grafit din Europa, iar Salrom devine astfel o companie strategică pentru economia românească în acest context”, precizează societatea.

Salrom spune că are o tradiţie îndelungată în exploatarea şisturilor grafitoase de la Baia de Fier, activitate desfăşurată între anii 1979 şi 2006. 

„Expertiza acumulată în extracţia şi procesarea grafitului, împreună cu resursa umană calificată pe care Salrom o deţine şi în prezent, oferă companiei o bază solidă pentru reluarea activităţii în condiţii moderne şi sustenabile, în concordanţă cu standardele europene. Obţinerea prelungirii licenţei a implicat sute de ore de muncă, documentaţie tehnică riguroasă, avizări succesive şi dialog constant cu autorităţile implicate. Echipa Salrom a fost şi rămâne motorul acestui proiect, asumându-şi responsabilitatea de a relansa extracţia unei resurse esenţiale pentru industriile viitorului”, se menţionează în comunicatul citat.

De asemenea, Salrom „a iniţiat discuţii avansate” cu potenţiali finanţatori, de pe piaţa internă şi internaţională, pentru identificarea celor mai bune soluţii de finanţare, încă din luna martie 2025, când proiectul a fost declarat ca fiind de interes strategic la nivelul Uniunii Europene, mai susţine compania.

„Regretăm că în spaţiul public au apărut afirmaţii care atribuie merite unor persoane ce nu au participat în mod concret la acest proces. Considerăm că efortul real al profesioniştilor care, cu discreţie şi responsabilitate, lucrează pentru proiecte strategice vitale pentru dezvoltarea României trebuie recunoscut şi apreciat ca atare.

Salrom îşi reafirmă angajamentul pentru valorificarea durabilă a resurselor minerale naţionale, în interesul statului român şi al dezvoltării economice pe termen lung”, se mai arată în comunicatul citat.

Joi seară, ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că România a înregistrat un pas important pentru exploatarea grafitului de la Baia de Fier obţinând licenţa pentru exploatarea zăcământului de grafit de la Baia de Fier. Miruţă a adăugat că urmează finanţarea şi a dat asigurări că este în căutarea celei mai bune oferte pentru România. Ţara noastră are tehnologia necesară pentru a exploata grafitul şi oameni cu expertiză, însă nu avem tehnologia pentru a-l transforma în grafen prin exfoliere.

„Avem un avantaj major prin faptul că pentru a face aceste lucruri nu-i neapărat nevoie de ceva ce România încă n-are, autostrăzi, spitale, infrastructură grea. Ai un zăcământ, un mineral pe care toată lumea asta îl caută înnebunită şi nu-l caută afaceri mici, ci un subiect care după părerea mea va fi de cea mai mare importanţă de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Cea mai mare luptă va fi pe controlul inteligenţei artificiale. Şi limita inteligenţei artificiale nu sunt companiile mari, nu sunt mulţi bani, ci este resursa minerală, pentru că se face din ceva. Acel ceva este foarte rar. Acel ceva este în România într-un singur loc, grafitul de la Baia de Fier. În Europa (se găseşte n.red) în puţine locuri şi mai slab calitativ”, a explicat Miruţă la Antena 3 CNN.

Între ministrul Economiei și conducerea Salrom există un conflict deschis. Miruță a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a refuzat convocarea şedinţei pentru revocarea membrilor Consiliului de Administraţie, deşi exista o decizie în acest sens. În urma blocajului, ministerul a apelat la instanţă pentru a obliga AGA să se întrunească.

Întrebat ce se întâmplă cu actuala conducere, deşi termenul legal de 30 de zile pentru demitere a expirat, Miruţă a precizat: „S-a dat o decizie de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor, care să constate pierderile de la Salrom şi consecinţa legală este că din moment ce constaţi pierderi se revocă mandatele membrilor Consiliului de Administraţie. Adunarea Generală a Acţionarilor a refuzat să convoace, ceea ce este o chestiune evident ilegală. S-a mers în instanţă pentru obligaţia de a convoca. Atât de tare se ţin cu dinţii, încât refuză să se întâlnească, cu toate că îi obligă legea. Mai câştigă câteva zile, că e ordonanţă preşedinţială. Ce v-am spus, rămâne valabil. Drumul e cu un singur sens.”

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close