Antena 3 CNN Politică Senatorul PDL Radu F. Alexandru a demisionat din CNA

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a demisionat din CNA

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a demisionat din CNA
Sursa foto: Foto: Mediafax
26 Apr 2012   •   11:33

Democrat-liberalul Radu F. Alexandru a demisionat, joi, din CNA. Acesta a preferat să rămână senator al PDL.

"În această dimineaţă, la secretariatul nostru, domnul Radu F. Alexandru şi-a depus demisia din CNA, începând de astăzi, urmând să-şi desfăşoare în continuare activitatea în Senat", a anunţat preşedintele CNA, Răsvan Popescu, în şedinţa de joi a Consiliului, citat de Mediafax.

Radu F. Alexandru şi-a depus demisia la CNA după ce, pe 24 aprilie, membrii Comisiei juridice a Senatului au stabilit că senatorul PDL poate decide dacă optează între calitatea de parlamentar sau cea de membru al CNA până vineri, 27 aprilie.
   
Comisia juridică a Senatului a luat această decizie în urma unei scrisori care i-a fost adresată de senatorii PNL Minerva Boitan, Ioan Ghişe şi Paul Ichim, referitoare la situaţia de incompatibilitate a senatorului PDL Radu F. Alexandru, numit membru titular al CNA în 27 martie.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a fost numit, luna trecută, prin votul Parlamentului, membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului. El a fost propus de Guvern pentru a ocupa funcţia de membru în CNA în locul lui Dan Grigore, care a demisionat în 8 martie.

Până în prezent democrat-liberalul a deţinut, simultan, funcţia de senator al României şi pe cea de membru CNA.

Întrebat dacă va demisiona din Senat, Radu F. Alexandru declara la Antena 3: "Sub nicio formă nu doresc să creez niciun fel de prejudiciu şi să destabilizez majoritatea coaliţiei guvernamentale în Senat, anunţ că, în deplin acord cu legea, îmi voi continua activitatea în Senat pe o periodă conferită şi stipulată clar de lege. Rămân în continuare alături de dumneavoastră."



×
Subiecte în articol: CNA Antena 3
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close