Antena 3 CNN Politică Senatul respinge proiectul pentru pensiile magistraților pentru ca Guvernul să-și poată asuma răspunderea pe reforma pensiilor speciale

Senatul respinge proiectul pentru pensiile magistraților pentru ca Guvernul să-și poată asuma răspunderea pe reforma pensiilor speciale

I.C.
1 minut de citit Publicat la 13:26 20 Aug 2025 Modificat la 15:00 20 Aug 2025
GettyImages-1486785265
Reforma pensiilor magistraților face parte din al doilea pachet de măsuri fiscale. Foto: Getty Images

Senatul a respins, miercuri, un proiect de lege referitor la pensiile de serviciu ale magistraților, astfel încăt Guvernul să își poată asuma răspunderea, săptămâna viitoare, pe reforma pensiilor speciale.

Potrivit Agerpres, s-au înregistrat 74 de voturi "pentru", patru voturi contra şi şapte abţineri.

Proiectul, adoptat de Camera Deputaţilor, prevedea, în linii generale, reducerea ratei de înlocuire la pensionare de la 80% la 65%' şi totodată accelerarea creşterii vârstei de pensionare pentru magistraţi - de la patru luni pe an la şase luni pe an - până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Proiectul a fost respins anterior de senatorii din Comisia de muncă şi protecţie socială.

Senatoarea SOS România Nadia Cerva a cerut retrimiterea proiectului la comisie, propunerea fiind respinsă de plen.

Potrivit mai multor intervenţii din plen, proiectul nu este respins pentru că nu se doreşte o soluţie mai bună, ci pentru că un astfel de proiect necesită consultare publică, iar reglementări similare sunt elaborate şi de Guvern. 

Proiectul, iniţiat de Crin Antonescu, a fost preluat în Parlament, în calitate de iniţiatori, de către senatorul PNL Cătălin Predoiu, deputatul PSD Marcel Ciolacu, deputatul UDMR Kelemen Hunor şi reprezentantul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

Plenul Senatului a mai luat act de o informare cu privire la proiectele de lege privind aprobarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. Este vorba despre proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.40/2025 pentru modificarea şi completarea OUG nr.202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, precum şi despre proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi din fonduri publice naţionale. 

Ce prevede reforma pensiilor speciale

Proiectul Guvernului care modifică pensiile magistraților prevede ca vârsta de pensionare pentru magistrați să fie de 65 de ani, introducerea unui nou plafon și reglementarea modului de actualizare a pensiilor aflate în plată.

Instituirea unei condiţii de vechime minime în muncă de cel puţin 35 de ani şi limitarea cuantumului pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării în cazul magistraţilor se numără printre măsurile care vor fi incluse în al doilea pachet de reforme iniţiat de Guvern.

Guvernul urmează să își asume răspunderea în Parlament pentru pachetul 2 de măsuri fiscale săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan într-o ședință a Partidului Național Liberal, potrivit unor surse politice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close