Antena 3 CNN Politică Șerban Nicolae, despre audierea lui Kovesi: Toată această încrengătură de minciuni, ascunde altceva, plângeri împotriva ei au mai fost

Șerban Nicolae, despre audierea lui Kovesi: Toată această încrengătură de minciuni, ascunde altceva, plângeri împotriva ei au mai fost

1 minut de citit Publicat la 10:33 15 Feb 2019 Modificat la 10:33 15 Feb 2019
Șerban Nicolae, despre audierea lui Kovesi: Toată această încrengătură de minciuni, ascunde altceva, plângeri împotriva ei au mai fost

Senatorul PSD Șerban Nicolae a vorbit la Antena 3 despre cazul Laurei Codruţa Kovesi, care a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

„Reacția asta descreierată nu face decât să arate cât de imorali sunt cei care ne acuzau pe noi că încercăm să politizăm justiția. Tot ce am vrut a fost scoaterea de sub control politic a acestor anchete. Când politicienii erau victime ale unor astfel de măsuri ca Lia Olguța Vasilescu era încătușată pentru ceva ce s-a dovedit un dosar fals. 

Am văzut în cazul procurorilor negulescu și Onea când secția de procurori a CSM s-a făcut scut în apărarea unor oameni care au săvârșit fapte grave. Eu cred că se face multă vâlvă și se arată dedesubturile acestor abuzuri și cum se legau partea ocultă a serviciilor de informații și procurorii din România. Doamna Kovesi a spus că nu s-a întâlnit cu politicienii decât în calitate oficială. Da, așa este, dacă Kovesi nu era procuror general, nu o băga nimeni în seamă ca prietenă. Ipocrizia acestor indivizi decine din e în ce mai evidentă.

Dacă un politician emite o părere este catalogat ca fiind un lucru grav care trebuie condamnat. Chestiunile nu ar trebui politizate. Toate aceste influențe au făcut ca foarte mulți români să își pună problema dacă au fost victime ale unor astfel de aranjamente. Nimeni nu crede că dacă te laudă străinii, ești mai bun. Kovesi a spus că ar fi audiată luni, s-a constatat că e vorba de 26, toată această încrengătură de minciuni, ascunde altceva, plângeri împotriva ei au mai fost”, a spus Șerban Nicolae. 

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

×
x close