Antena 3 CNN Politică SNSPA îl va nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Remus Pricopie: „Demersul lui trebuie recunoscut și susținut”

SNSPA îl va nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Remus Pricopie: „Demersul lui trebuie recunoscut și susținut”

M.L.
3 minute de citit Publicat la 11:43 13 Mar 2025 Modificat la 11:51 13 Mar 2025
snspa donald trump
Senatul SNSPA a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace. Sursa foto: Colaj SNSPA/ Getty Images

Joi, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace, se arată într-un comunicat pe site-ul instituției.

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a explicat, la Antena 3 CNN, această decizie:

„Evident, pentru că în ultimii ani, la nivel global, am avut diferite conflicte care nu doar că nu s-au rezolvat, ci s-au amplificat. Asistăm la ani de negocieri și, între timp, oameni mor, fie că vorbim de Gaza, din fericire, acolo, intervenția fermă a administrației Trump a dus la o soluționare, dar vedeți ce se întâmplă și în Ucraina, ne interesează în special situația din zona Mării Negre.

Trump e un politician atipic și știm asta de la bun început. Dar Donald Trump a spus mereu că obiectivul este pacea, să nu mai avem pierderi de vieți omenești, uneori nu menajează deloc partenerii de dialog, aplică un stil de tip business dar iată că această combinație de instrumente de negociere a dus, cel puțin pentru moment, la o clarificare a situației din Gaza și la o aplecare mult mai serioasă a părților implicate în subiectul Ucraina. 

Cred că acest demers trebuie recunoscut și susținut în condițiile în care pacea înseamnă respectul pentru suveranitatea statelor și pentru regulile de drept internaționale stabilitate cu multă muncă și multe costuri în ultimii 70 de ani.

Asta este motivul pentru care SNSPA a decis să declanșeze acest demers și nu doar că ne vom adresa comitetului care se ocupă de nominalizarea celor care trebuie să intre în competiția pentru Premiul Nobel pentru Pace, dar ne vom adresa și partenerilor noștri academici din țară și din străinătate pentru a analiza și, sperăm noi, pentru a se alătura acestui demers.

Uneori, discutăm în termeni politici prea duri. Și în România observăm același lucru, au fost ani de zile în care PSD, PNL, USR, șamd nu aveau nicio punte de colaborare, doar tensiune și conflict și în aceste condiții au apărut partidele extremiste – AUR, SOS , POT. Observăm și în SUA o tensiune ridicată la nivelul celor două partide, dar în această tensiune există riscă să nu mai distingem subiectele improtante, iar pacea e un subiect important.”, a declarat Remus Pricopie, joi, la Antena 3 CNN.

Comunicatul oficial al lui Remus Pricopie

Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial.

Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală.

Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală.

Este și obligația SNSPA, ca Școală de Guvernare a României, să recunoască și să sprijine inițiativele care promovează pacea și dialogul, evidențiind contribuțiile semnificative în acest sens. Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală.

SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative.

Prin expertiza cadrelor sale didactice, a cercetătorilor și a absolvenților săi, SNSPA a fost constant implicată în proiecte menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să sprijine statele membre NATO și UE în eforturile lor de a asigura coeziunea și reziliența internațională.

Universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii, rol cu atât mai important într-un moment în care tensiunile sociale, de orice fel, care au la bază extremismul, conflictele ideologice, economice, etnice, xenofobe sau atacurile hibride din partea unor entități statale sau non-statale au ajuns să perturbe echilibrele geopolitice majore.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close