Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu trebuie să părăsească vila RAPPS în 60 de zile, după ce a fost declarat oficial colaborator al Securității

Traian Băsescu trebuie să părăsească vila RAPPS în 60 de zile, după ce a fost declarat oficial colaborator al Securității

Traian Băsescu și membrii familiei sale trebuie să părăsească locuința primită de la stat în termen de 60 de zile.

Traian Băsescu trebuie să părăsească vila RAPPS în 60 de zile, după ce a fost declarat oficial colaborator al Securității
Sursa foto: hepta
de Adina Anghelescu    |    28 Mar 2022   •   14:55

Decizia vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în privința calității sale de colaborator al Securității, în data de 23 martie.

Traian Băsescu se află în acest moment la Bruxelles.

”Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare.

Potrivit sursei citate, în cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul pus la dispoziție, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” se arată în comunicatul RAPPS.

Curtea Supremă a decis: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Este decizia definitivă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Este vorba despre o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul fostului președinte, Traian Băsescu, a fost respins, astfel încât acesta a fost declarat colaborator al Securității. 

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu RAPPS
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close