Antena 3 CNN Politică Un senator PSD acuză PDL de cenzură din cauza unui tablou cu Băsescu-Budha şi Boc-albinuţă

Un senator PSD acuză PDL de cenzură din cauza unui tablou cu Băsescu-Budha şi Boc-albinuţă

Un senator PSD acuză PDL de cenzură din cauza unui tablou cu Băsescu-Budha şi Boc-albinuţă
Sursa foto: Foto: www.pressalert.ro
29 Oct 2011   •   20:19

Un tablou cu Traian Băsescu pe post de Budha şi Emil Boc pe post de albină a fost scos dintr-o expoziţie a unor artişti plastici din Timişoara organizată pe holurile Consiliului Judeţean, faptul provocând, sâmbătă, reacţia PSD, care acuză PDL de cenzură, informează Mediafax.
   
Expoziţia cu titlul "Albina - simbol al hărniciei, eficienţei şi economisirii" a fost vernisată, vineri, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, în contextul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Albina.
   
Pictorul Victor Gingiu a declarat că o lucrare semnată de el, care îl înfăţişează pe premierul Emil Boc în formă de albină, cărând, în zbor, o găleată cu miere dinspre un fagure care are forma României către Traian Băsescu, înfăţişat pe post de Budha levitând printre nori violet, a fost scoasă dintre lucrările expuse, deşi fusese aprobată iniţial.
   
"Lucrarea mea a fost acceptată de juriul expoziţiei, a fost panotată, apoi cineva din Consiliul Judeţean Timiş a dat-o jos din expoziţie. Nici nu îmi imaginam că o lucrare aşa de mică, 50 x 40 centimetri, poate isca atâtea valuri", a declarat Victor Gingiu.
   
Artistul a afirmat că se gândeşte să ofere lucrarea cadou preşedintelui Traian Băsescu.
   
Pe de altă parte, şeful Serviciului de Relaţii cu Publicul din CJ Timiş, Răzvan Hrenoschi, a declarat că lucrarea a fost retrasă de o comisie de selecţie formată din membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara, Ioan Szekernyés, a declarat că nu a fost vorba despre un motiv politic sau de altă natură,ci de faptul că lucrarea nu avea trecute pe spate datele de identificare şi deci nu s-a ştiut a cui este.

În replică, deputatul PSD Carmen Moldovan a remis, sâmbătă, un comunicat în care afirmă că "acţiunea PDL de a cenzura o expoziţie de artă de la Timişoara este un atac la adresa democraţiei".
   
În opinia acesteia, cenzura a devenit unul dintre principalele modalităţi de acţiune a celor din PDL faţă de tot ceea ce nu le convine.

Moldovan este de părere că în perspectiva viitoarelor alegeri astfel de semnale sunt îngrijorătoare. "Ele ne arată că reprezentanţii puterii nu mai ţin cont nu doar de spiritul democratiei, dar nici de regulile sale formale", afirmă senatorul PSD.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close