Fostul Director Adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a fost surprins astăzi la un restaurant libanez împreună cu Vasile Dâncu din PSD și Claudiu Târziu, din partidul AUR.
Radu Cristescu, deputat PSD a comentat această întâlnire în direct la Antena 3 CNN.
"Domnul Coldea este un jucător, este General de Informații este un jucător fin care a mizat pe două cărți pe progresiști și pe naționaliști pe care i-a ținut undeva mai departe să vadă care va fi curentul mondial, curentul european.
Văzând că progresismul, globalismul se cam duce pe pustii cum se spune a început să mizeze pe cartea naționalismului ca majoritatea statelor europene și atunci probabil, l-a chemat pe domnul Târziu la ordin.
Citește și: Ministrul Muncii: "Nu suntem la piață. Profesorii au ajuns la salariile maxime"
Ceea ce este inexplicabil este prezența celor doi colegi ai mei de la PSD, în condițiile în care se întâmplă ce se întâmplă cu greva din învățământ.
Cei doi colegi trebuie să dea niște explicații la partid, iar conducerea partidului trebuie să decidă ce măsuri va lua", a declarat Radu Cristescu.