Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă, mesaj pentru Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Cotroceni: „Să arate stenogramele”

Viorica Dăncilă, mesaj pentru Klaus Iohannis, după întâlnirea de la Cotroceni: „Să arate stenogramele”

<1 minut de citit Publicat la 17:44 03 Apr 2018 Modificat la 17:44 03 Apr 2018
o_1ca5ve9985alkiq8471redel18.jpeg

Scandal imens după întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Lia Olguţa Vasilescu. Şeful statului a criticat Executivul după această întâlnire printr-un comunicat de presă extrem de virulent.

Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă îl somează pe Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă spune că este uimită de ce a spus şeful statului în comunicat şi îi transmite să desecretizeze  stenogramele întâlnirii.

„Sunt un pic uimită. Am văzut comunicatul domnului preşedinte. Cel mai bine ar fi ca să arate stenogramele întâlnirii să vedem ce s-a discutat”, a spus Dăncilă.

Întrebată dacă de la Cotroceni s-a minţit în legătură cu întâlnirea, ea a precizat: Eu nu pot să îmi permit să spun despre cineva că minte, dar lucrurile nu au stat aşa cum este în comunicat”.

Și ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu îl acuză pe preşedinte de minciună. Ministrul spune că Iohannis ar fi comunicat ce nu s-a discutat. „Discuțiile care au avut loc la Cotroceni nu prea au avut nicio legătură cu ceea ce s-a discutat, ceea ce mă face să cred că a fost scris înainte”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. 

 

×
Parteneri
x close