Antena 3 Politică Viorica Dăncilă: „O să depun plângere penală împotriva domnului Ponta”

Viorica Dăncilă: „O să depun plângere penală împotriva domnului Ponta”

de S.T.    |    05 Sep 2019   •   14:58
Viorica Dăncilă: „O să depun plângere penală împotriva domnului Ponta”
Sursa foto: Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat joi, la Mioveni, că va depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta după afirmaţia acestuia „o să chem mascaţii să o scoatem din Guvern”, liderul PSD adăugând că este „un lucru foarte periculos”.

„Afirmaţiile dumnealui mi se par foarte periculoase. Atunci când vorbeşti de premierul României şi spui că trebuie luat cu mascaţii, eu cred că acest lucru este un lucru foarte periculos pentru că, în primul rând, aduce un prejudiciu atât în plan intern, cât şi în plan extern. Şi cred că sunt oameni care se joacă cu cuvintele, se joacă cu aceste afirmaţii şi toate aceste lucruri afectează imaginea României. O să depun plângere penală împotriva domnului Ponta şi fac un apel la dumnealui să aducă dovezi care să susţină cele afirmate”, a spus Dăncilă.

Citiți și: Viorica Dăncilă se simte amenințată de Victor Ponta: „Dacă nu vine cu dovezi, voi depune plângere penală împotriva sa”

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat miercuri, în legătură cu moţiunea de cenzură care ar urma să fie depusă de opoziţie, cenzură, că doreşte mai întâi să vadă documentul şi dacă „toată lumea joacă corect”.

„Eu, de exemplu, cred că domnul Băsescu are un blat cu Viorica Dăncilă. Cum a reuşit la Senat să vedem dacă îi lasă pe deputaţi să semneze şi să voteze moţiunea, că Băsescu are blatul cu Dăncilă şi probabil că nu îi lasă”, a spus Ponta.

Referitor la faptul că premierul Dăncilă a afirmat recent, la Mamaia, că nu va pleca din funcţie, Victor Ponta a spus: „Atunci o să chem mascaţii să o scoatem din Guvern, ce putem să facem altceva?”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close