„Suntem în austeritate, dar ne distrăm de minune”. Asta pare să gândească mulţi primari din România, chiar în timp ce Guvernul anunţă tăieri, concedieri, taxe noi şi riscul de incapacitate de plată a pensiilor şi salariilor. Multe comune şi oraşe însă nu simt acest risc, ba chiar au o capacitate de plată foarte mare pentru festivaluri, zile ale localităţii sau sindrofii cu lăutari. Explicaţia lor e simplă: oamenii trebuie să se distreze cumva. Uită să spună însă că o fac pe bani publici.
La începutul lunii, în Comuna Ştefan Cel Mare, a fost sărbătorit marele voievod. Şi, într-adevăr, nu s-a putut să nu placă şi altor comune, aşa cum spune artista Nadia Duluman. Aşa că edilul din Duda Epureni, din judeţul Vaslui, a invitat-o pe ea şi pe alţi artişti să cânte luna viitoare şi pe scena lor. Este hramul comunei pe 15 august şi, chiar dacă suntem în plină aplicare a măsurilor de austeritate, iar Guvernul se gândeşte la unele noi, lucurile sunt mai simple la firul ierbii.
„În momentul în care se dă 600 (N.r. - de euro) așa în timp de criză, domnule, ce fel de criză este în România? Până acuma a fost criză?”, a spus primarul din Duda Epureni, Petrică Chiriac.
Nu e vorba, însă de 600 de euro cum spune primarul, ci de 12.000 de euro pentru o cântare în centrul comunei.
„Mai trebuie și distracții. Trebuie și apă și trebuie si gaz, cum a promis de ani de zile. Văd că numai promisiuni dă, numai promisiuni”, spune un localnic.
„Văd comune de jur împrejurul comunei, care folosesc sume mult mai mari pentru a sărbători”, a continuat primarul.
Primarul nu se înşeală, sunt comune în toată ţara care sărbătoresc. Şi nu sunt bani puţini, dacă luăm în calcul bugetele totale ale localităţilor repsective.
În comuna Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, sărbătoarea s-a şi încheiat. A costat 18.000 de euro, plus 1.800 de euro artificiile. Cei care au ajuns în comună au văzut la intrare un panou care anunță un proiect european de canalizare cu termen de finalizare în 2020. Doar că nu au văzut şi proiectul, pentru că nu a fost terminat. Tuburile pentru canalizare zac aruncate pe marginea drumului.
„A fost dorința cetățenilor de a se realiza zilele comunei, având în vedere că avem și ansamblul Unguraș-Mănăstireni. Au fost invitați artiști de talie națională. Lumea a considerat că aceste zile ale comunei trebuie realizate și anul acesta”, a spus primarul comunei, Bucur George Adam.
La oraşe, cheltuielile cu spectacolele sunt însă mult mai mari. Pentru zilele municipiului Turda, de exemplu, doar pentru artişti se vor cheltui 35.000 de euro. Feli, Connect-R, Grasu XXL şi Johnny Romano vor primi, pe lângă onorarii, cazare, transport şi masă.
În oraşul Ineu s-au cheltuit 27.000 de euro pentru un spectacol cu artişti populari şi ansambluri folclorice.
La Piatra Neamţ, doar scena şi ecranul LED folosit au costat 50.000 de euro. Restul până la un milion de lei ar fi fost din sponsorizări. Aşa cum descria presa locală evenimentul Piatra Fest, oraşul "a devenit inima vibrantă a tinereții, a energiei și a entuziasmului." Fix ce lipsea de la Guvern, acolo unde se punea în acel moment la punct primul pachet de austeritate, cel care a crescut TVA, accizele şi a impozitat pensiile.
„Bugetul de zile orașului a fost aprobat la sfârșitul lunii aprilie, deci pe vremea când austeritatea încă nu era anunțată”, a explicat directorul de comunicare a primăriei Piatra Neamţ, Gabriel Muraru.
Cu toate acestea, mai sunt finanțări către ONG-uri care organizează, la rândul lor, spectacole. De exemplu, 80.000 de lei pentru un eveniment care va avea loc luna viitoare.
„Bugetul e format 80% din fonduri proprii, 20% din sumele primite de la Primărie și de la Centrul de Cultură Carmen Saeculare”, a explicat Andrei Nica, fondatorul ONG-ului "Marea Mişcare".
Centrul menţionat a plătit 20.000 de euro pentru concertul unui singur artist.
„Suma a fost din bugetul nostru şi s-a încadrat în bugetul nostru, deci nu a fost nevoie de nicio suplimentare de fonduri”, a spus Radu Cristian Macavei, de la centrul "Carmen Saeculare".
Aproximativ 20.000 de euro se cheltuie şi la Odorheiul Secuiesc. Banii sunt doar pentru scena pe care vor urca artiştii care, la rândul lor, vor fi plătiţi cu alte sume.
„Achiziţiile au fost făcut în lunile mai şi iunie, deci înainte de măsurile de austeritate. Nu putem vorbi despre risipirea banilor publici. Nu am cheltuit mai mulţi bani decât anul trecut”, a spus purtătorul de cuvând al primăriei din Odorheiului Secuiesc, Noemi Zorgo.
Aşadar niciuna dintre primării nu ştia de problemele bugetare de care se discută încă de la alegerile prezidenţiale. Şi, când a aflat, niciuna nu s-a gândit să anuleze vreun eveniment.