Antena 3 CNN Război în Israel Oficial israelian, detalii despre negocieri și ofensivă: ”Încercăm să atacăm țintele clare militare și vom continua să facem așa până când Hamas nu va mai exista”

Oficial israelian, detalii despre negocieri și ofensivă: ”Încercăm să atacăm țintele clare militare și vom continua să facem așa până când Hamas nu va mai exista”

Alexander Gandler, purtătorul de cuvânt al Ministerului Facerilor Externe din Israel, a vorbit, în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre negocieri și ofensivă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Oct 2023   •   11:47

”Am văzut multe lucruri îngrozitoare. Mulți oameni plângând. Unii dintre ambasadori au lăcrimat, au resimțit durerea. Au dat dovadă de solidaritate extraordinară. (…)

Eliberarea celor două femei este o mișcare cinică, pentru că peste 200 de israelieni și cetățeni de altă naționalități sunt în continuare ținuți în Fâșia Gaza de către Hamas și cumva se folosesc de acest pretext, de ajutorul umanitar”, a declarat Alexander Gandler, purtătorul de cuvânt al Ministerului Facerilor Externe din Israel, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Citește și: Primele imagini cu cele două ostatice, mamă și fiică, eliberate de teroriștii din Gaza din ”motive umanitare”

”Am solicitat să fie eliberați toți în momentul de față, fără nicio condiție”

”Oricum, mișcarea lor este una cinică și așa ar trebui să fie percepută. Noi am solicitat să fie eliberați toți în momentul de față, fără niciun fel de condiție. (...)

Sunt convins că în orice țară dacă 200 dintre cetățeni ar fi fost răpiți, violați, chinuiți, schingiuiți, clar ar fi reprezentat o tragedie și pentru Israel este o tragedie.

Citește și: Antena 3 CNN, prima televiziune care a filmat kibbutzurile devastate de teroriști | "Ceea ce vezi în această comunitate asediată te lasă fără cuvinte"

Referitor la eforturile diplomatice care se fac în momentul de față, pot să vă spun că vedem un sprijin extraordinar din lumea întreagă față de eforturile noastre împotriva organizației teroriste Hamas, cei care au comis aceste crime absolut îngrozitoare.

Am ajuns la concluzia că nu putem să trăim alături asemenea teroriști și trebuie să facem diferența clară între teroriști și civili.

Noi încercăm să folosim armament si informații precise tocmai pentru a evita civilii.

Încercăm să atacăm țintele clare militare și vom continua să facem așa până când Hamas nu va mai exista, fie prin intervenție aeriană, fie terestră”, a mai declarat Alexander Gandler, purtătorul de cuvânt al Ministerului Facerilor Externe din Israel, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Război în Israel
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close