Antena 3 CNN Război în Israel Război în Israel. Ziua 9 | Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah

Război în Israel. Ziua 9 | Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah

Război în Israel. Ziua 9 | Israelul nu are niciun interes să poarte un război pe frontul său nordic şi, dacă gruparea libaneză Hezbollah se va abţine, atunci Israelul va menţine situaţia de-a lungul graniţei aşa cum este, a declarat duminică ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant.

Război în Israel. Ziua 9 | Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Oct 2023   •   22:40

Ultimele informații din războiul în care Hamas a atacat statul Israel:

  • Armata israeliană: Comandantul Districtului de Sud al Securității Naționale Hamas a fost ucis
  • Preşedintele Egiptului: Răspunsul Israelului în Gaza este o „pedeapsă colectivă”
  • Blinken: Israelul trebuie să ia măsuri de precauție pentru a evita rănirea civililor
  • Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah
  • Israelul reia alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gazei
  • Forțele Aeriene israeliene lovesc "agresiv" Fâșia Gaza pentru a elimina cât mai multe amenințări înainte de ofensiva terestră
  • Iran şi Hamas au discutat, la Doha, despre întărirea rezistenţei lor împotriva Israelului
  • Netanyahu a convocat pentru prima dată cabinetul de urgenţă extins al Israelului, promiţând să ''demoleze'' Hamas
  • Ministrul de Externe al Chinei: "Israelul a mers prea departe"
  • Papa Francisc cere deschiderea de coridoare umanitare pentru civilii din Fâşia Gaza
  • Ambasada SUA din Israel își va evacua cetățenii prin Cipru
  • Statele Unite au desfăşurat un al doilea portavion în Marea Mediterană
  • Atacuri ale grupării Hezbollah, asupra forțelor israeliene, la granița cu Libanul
  • Armata israeliană închide drumurile spre orașele de la granița cu Libanul și le declară "zonă militară închisă"
  • O persoană a murit și alte trei au fost rănite în urma unui atac cu rachete în orașul Shtula
  • Armata israeliană anunţă că a lichidat încă un lider al mişcării Hamas
  • OMS: Evacuarea a mii de pacienţi spre sudul Fâşiei Gaza ar putea fi "echivalentul unei pedepse cu moartea"

Update 22:40 Comandantul Districtului de Sud al Securității Naționale Hamas a fost ucis, anunță armata israeliană. Avioane de luptă, elicoptere de combat și avioane IDF au atacat astăzi 250 de ținte teroriste în Fâșia Gaza, majoritatea în partea de nord a Gaza.

„IDF l-a ucis pe Matez Eid, comandantul securității naționale al Hamas în districtul de sud”, anunță armata israeliană.

Avioane de luptă, elicoptere de combat și avioane IDF au atacat duminică 250 de ținte teroriste în Fâșia Gaza, majoritatea în partea de nord a Gaza.

„Zeci de sedii militare, posturi de observare și mai multe poziții de lansare de rachete aparținând Hamas și Jihadului Islamic Palestinian au fost distruse”, potrivit IDF.

Update 21:30 Preşedintele egiptean, Abdel-Fattah al-Sissi, a declarat că răspunsul Israelului la atacul pe scară largă al Hamas a însemnat o „pedeapsă colectivă” a populaţiei din Fâşia Gaza, dens populată, notează Reuters.

„Acţiunea în curs de desfăşurare cred că a depăşit dreptul la autoapărare din partea Israelului şi s-a transformat într-o pedeapsă colectivă a Fâşiei Gaza populată de 2,3 milioane de palestinieni”, a spus el în declaraţia transmisă la televiziune.

Vizita lui Blinken în Egipt face parte dintr-un turneu regional menit să prevină transformarea conflictului dintre Israel şi Hamas într-un război regional. 

Oficialul american a mai vizitat Israelul, Iordania, Qatarul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Update 20:40 Secretarul de stat al SUA Antony Blinken și-a reiterat sprijinul pentru Israel, dar a spus că modul în care acesta își desfășoară ofensiva la sol așteptată în Gaza „contează”, notează SkyNews.

Antony Blinken a spus că armata israeliană ar trebui să ia „toate măsurile de precauție posibile pentru a evita rănirea civililor”.

El urmează să se întoarcă luni în Israel, după un turneu în țările arabe.

Update 19:40 Israelul nu are niciun interes să poarte un război pe frontul său nordic şi, dacă gruparea libaneză Hezbollah se va abţine, atunci Israelul va menţine situaţia de-a lungul graniţei aşa cum este, a declarat duminică ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant - transmite Reuters.

Focurile de armă sporadice de la graniţa dintre Israel şi Liban din ultima săptămână au stârnit îngrijorări că luptele cu militanţii Hamas din Gaza ar putea escalada într-un conflict mai amplu.

Duminică după-amiază, sirenele au răsunat în nordul Israelului, determinând locuitorii să fugă să se adăpostească, iar armata a comunicat că a interceptat cinci din nouă rachete lansate din Liban. Apoi a răspuns cu focuri de artilerie asupra zonei de unde au fost lansate rachetele.

''Nu ne interesează un război în nord. Nu vrem să escaladăm situaţia'', a declarat presei ministrul apărării Yoav Gallant.

''Dacă Hezbollah alege calea războiului, va plăti un preţ foarte mare. Foarte greu. Dar dacă se abţine, vom respecta acest lucru şi vom menţine situaţia aşa cum este''

Update 19:00 Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a explicat la Antena 3 CNN, ce informaţii are de pe linia de front şi care este situaţia ostaticilor, dar şi a evacuării civililor din Fâşia Gaza, înainte de ordinul pentru atacul terestru.

Update 18:10 Israelul reia alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gazei. Ministrul israelian al energiei a declarat că decizia a fost convenită între premierul țării Benjamin Netanyahu și președintele american Joe Biden, potrivit skynews.com.

Decizia de a redeschide apa în anumite puncte este „în conformitate cu politica Israelului” în Gaza, a spus Israel Katz.

Presa ebraică a raportat o reluare parțială a alimentării cu apă în sudul Gazei. Această mișcare vine ca o încercare de a determina palestinienii să părăsească zonele de nord ale Fâșiei Gaza.

Update 17:40 Șeful Forțelor Aeriene israeliene spune că avioanele de luptă și dronele lovesc "agresiv" Fâșia Gaza pentru a elimina cât mai multe amenințări înainte ca forțele terestre să înceapă ofensiva așteptată.

"Pregătim arena pentru o operațiune cât mai eficientă. Înlăturând cât mai multe amenințări posibile de la sol și din aer", a declarat șeful IAF, generalul-maior Tomer Bar, într-o convorbire cu reporterii.

"Vom face ceea ce este necesar, în mod agresiv, astfel încât, dacă se va decide manevra, vom permite cea mai bună intrare terestră care va oferi trupelor libertate de acțiune operațională", spune Bar.

"Forțele aeriene vor lucra umăr la umăr cu forțele terestre", adaugă el.

Bar spune că IAF se concentrează pe luptele din Fâșia Gaza, dar este "puternic și foarte bine pregătită pentru orice evoluție care ar putea avea loc și în nord".

"Forțele aeriene sunt desfășurate cu toate unitățile în stare de război pentru a răspunde cu foc și atac, după cum este necesar", spune el, după ce gruparea teroristă libaneză Hezbollah și facțiunile palestiniene aliate au lansat atacuri la granița de nord.

În ceea ce privește continuarea luptelor, Bar spune: "Suntem răniți, dar luptăm. Din momentul în care au început incidentele din sud, IDF și, în cadrul acestuia, Forțele Aeriene, au lucrat pentru a elimina orice amenințare, atât în ofensivă, cât și în defensivă".

Update 16:55 Iranul şi gruparea militantă islamistă palestiniană Hamas, care conduce Gaza, au discutat despre întărirea rezistenţei lor împotriva Israelului în timpul unei întâlniri în capitala Qatarului, Doha, relatează duminică DPA, care citează media din Iran.

Ministrul iranian de externe, Hussein Amirabdollahian, şi liderul Hamas, Ismail Haniyeh, au discutat despre modalităţile de consolidare a 'axei de rezistenţă' împotriva Israelului în timpul întâlnirii lor de sâmbătă seara, a relatat duminică agenţia de stat iraniană IRNA.

''Axa de rezistenţă'' se referă la o alianţă de grupuri militante împotriva statului evreu.

Israelul este duşmanul declarat al Iranului de la Revoluţia islamică din 1979. Teheranul şi-a extins legăturile politice şi militare în regiune începând cu anii 1990.

Ministrul iranian a avertizat duminică, din capitala Qatarului, că nimeni nu poate garanta controlul situaţiei şi perspectiva unei extinderi a conflictului dacă ''atacurile regimului sionist asupra populaţiei fără apărare din Gaza continuă'', relevă un comunicat al Ministerului de Externe de la Teheran, preluat de AFP.

Hussein Amirabdollahian a sosit la Doha după ce s-a întâlnit cu aliaţi în cadrul unei călătorii în Irak, Siria şi Liban, inclusiv cu şeful miliţiei şiite Hezbollah, Hassan Nasrallah.

Qatar a fost unul dintre principalii susţinători ai Hamas timp de aproximativ 15 ani. Bogatul emirat din Golf sprijină mişcarea islamistă în principal din punct de vedere politic şi oferă ajutor financiar, de exemplu pentru reconstrucţia infrastructurii după atacurile israeliene. Haniyeh însuşi locuieşte în Qatar.

Update 16:40 Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a convocat duminică pentru prima dată cabinetul de urgenţă extins al ţării, afirmând că unitatea naţională afişată a transmis un mesaj în ţară şi în străinătate, în timp ce ţara se pregăteşte să "demoleze Hamas" în Gaza, relatează Reuters.

Reuniunea, care a avut loc în cartierul general militar din Tel Aviv, a început cu un moment de reculegere ţinut de miniştri în memoria celor 1.300 de israelieni ucişi în atacul şocant al Hamas din 7 octombrie, se arată într-o înregistrare video publicată de biroul lui Netanyahu.

Salutându-l pe fostul deputat de opoziţie Benny Gantz, care s-a alăturat guvernului împreună cu mai mulţi membri ai partidului său săptămâna trecută, Netanyahu a declarat că toţi miniştrii lucrează non-stop, cu un front unit.

''Hamas a crezut că vom fi dărâmaţi. Noi suntem cei care vom demola Hamas'', a declarat Netanyahu, adăugând că această demonstraţie de unitate 'trimite un mesaj clar naţiunii, inamicului şi lumii''

Update 16:20 Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a declarat că Israelul a mers prea departe ca răspuns la invazia de săptămâna trecută de către Hamas. Potrivit Xinhua, China are un interes în a ajuta la rezolvarea conflictului și a problemelor de bază care implică populația palestiniană. 

După ce secretarul de stat american, Antony Blinken, a cerut Chinei să intervină în conflictul israeliano-palestinian, răspunsul pare că a venit. Nu dă vina pe Hamas pentru atacul început pe 7 octombrie, în schimb, acuză Israelul că „a mers prea departe”.

Ministrul de externe al Chinei a declarat sâmbătă că Israelul a mers prea departe ca răspuns la invazia de săptămâna trecută de către Hamas, a informat agenția oficială de presă a Chinei. Vorbind cu ministrul de externe al Arabiei Saudite Faisal bin Farhan Al Saud, ministrul chinez de externe Wang Yi a spus că acțiunile Israelului s-au extins dincolo de autoapărare.

Potrivit Xinhua, China are un interes în a ajuta la rezolvarea conflictului și a problemelor de bază care implică populația palestiniană.

Raportul nu conține citate directe, dar Xinhua a spus despre observațiile lui Wang în timpul conversației telefonice: „China este într-o comunicare intensă cu toate părțile pentru a face eforturi pentru încetarea focului și încetarea luptei, a spus el, adăugând că sarcina presantă este să se asigure siguranța civililor, deschiderea coridoarelor umanitare pentru ajutor cât mai curând posibil și protejarea nevoilor de bază ale oamenilor din Gaza”.

Înainte de incursiunea Hamas și de răspunsul militar israelian ulterior, se credea că Israelul și Arabia Saudită, conduse de un animozitate comun față de Iran, lucrau la o normalizare a relațiilor, o dezvoltare care ar fi putut schimba dinamica în Orientul Mijlociu.

Secretarul de stat american Anthony Blinken a cerut Chinei să își folosească influența în Orientul Mijlociu pentru a împiedica alți actori statali sau non-statali să atace Israelul și să extindă conflictul după ce Hamas l-a atacat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, Blinken a discutat cu ministrul chinez de externe Wang Yi înainte de a părăsi capitala saudită Riad, unde înaltul diplomat american a încercat să consolideze sprijinul pentru Israel în rândul țărilor arabe.

Update 16:00 Forțele de Apărare ale Israelului afirmă că un alt post militar de la granița cu Libanul a fost atacat de o rachetă ghidată antitanc.

Este cel puțin a cincea rachetă lansată astăzi din Liban spre nordul Israelului, în atacuri revendicate de gruparea teroristă Hezbollah.

Forțele de apărare israeliene nu raportează imediat răniți în ultimul atac.

Update 14:40 Papa Francisc a cerut duminică deschiderea ''urgentă'' de coridoare umanitare pentru a ajuta civilii din Fâşia Gaza şi şi-a reluat apelul la eliberarea ostaticilor luaţi de teroriştii Hamas, transmit Reuters şi AFP.

''Cer ferm ca femeile, copiii, bolnavii, cei în vârstă şi toţi civilii să nu devină victime ale conflictului'', a spus Papa Francisc după tradiţionala rugăciune Angelus din piaţa San Pietro.

Update 13:45 Ambasada SUA în Israel a oferit cetățenilor americani și rudelor lor apropiate evacuarea pe mare de la Haifa la Cipru luni, a declarat duminică un purtător de cuvânt al ambasadei americane, citat de CyprusMail.

Nava, despre care inițial se credea că va ajunge în Cipru duminică seara, este acum așteptată să acosteze în Limassol cu peste 2.000 de pasageri marți dimineața.

La bord se vor afla în principal cetățeni americani care fug de situația tot mai periculoasă din Israel și Gaza.

Sâmbătă, administrația Biden a ordonat personalului care nu se află în situații de urgență să părăsească Israelul și i-a îndemnat pe americanii aflați în Gaza să se îndrepte spre punctul de trecere spre Egipt, în speranța că acesta va fi deschis.

Un avion regal danez a aterizat sâmbătă în Pafos, venind din Israel, cu 80 de pasageri la bord.

Un alt zbor de evacuare organizat de guvernul britanic de la Tel Aviv, cu 18 cetățeni britanici, a sosit de asemenea sâmbătă dimineața la Larnaca, urmând ca alte zboruri să urmeze în zilele următoare.

Potrivit rapoartelor britanice, aeronava utilizată pentru acest zbor de repatriere a fost un Airbus 400M, furnizat de Royal Air Force, deoarece compania comercială contractată inițial pentru a efectua zborurile de repatriere din Israel a întâmpinat dificultăți în ceea ce privește asigurarea.

Printre persoanele evacuate se aflau opt persoane cu dublă cetățenie cipriotă și britanică.

Ministerul de Externe a declarat că zborurile sale sunt disponibile pentru cetățenii britanici, inclusiv pentru cei cu dublă cetățenie, și pentru persoanele aflate în întreținere dacă călătoresc cu un cetățean britanic cu reședința în Regatul Unit.

Fiecare bilet costă 300 de lire sterline, ceea ce, potrivit companiei, „reflectă costurile de operare a zborului”.

Guvernul cipriot a activat marți planul național de acțiune „Estia” pentru primirea persoanelor care fug de conflictul în curs de desfășurare din Israel, de când au sosit o mulțime de avioane și nave.

Update 13:15 Statele Unite au desfăşurat un al doilea portavion în Marea Mediterană „pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului sau orice eforturi de extindere a acestui război”, în timp ce locuitorii din Gaza au fugit spre sud pentru a scăpa de un iminent atac terestru israelian.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că prezenţa USS Eisenhower şi a navelor de război afiliate în estul Mediteranei a semnalat „angajamentul de fier al Washingtonului faţă de securitatea Israelului şi hotărârea noastră de a descuraja orice stat sau actor non-statal care încearcă să escaladeze acest război”.

Nava Eisenhower se alătură grupului de atac al portavioanelor USS Ford, care a sosit la începutul săptămânii.

La începutul zilei de duminică, misiunea Iranului la ONU a avertizat asupra unor „consecinţe de anvergură” dacă „crimele de război şi genocidul” Israelului nu vor fi oprite imediat.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat trupelor masate în sudul Israelului că „următoarea etapă se apropie”, într-o înregistrare video difuzată sâmbătă de biroul său de presă. Armata israeliană a anunţat sâmbătă seara că pregăteşte „operaţiuni terestre semnificative”.

Pentru cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza, există opţiuni limitate pentru a găsi siguranţă după ordinul Israelului de a evacua partea de nord a enclavei. Aceştia sunt deja în criză de alimente, apă, combustibil şi medicamente şi se confruntă cu o escaladare terifiantă a vărsării de sânge şi a mizeriei dacă luptele se intensifică.

Update 12:20 Hezbollah revendică un nou atac cu rachete ghidate antitanc la granița cu Libanul, al treilea în această dimineață.

Gruparea teroristă susține că a vizat un tanc israelian.

Forțele de Apărare ale Israelului confirmă că trupele au fost vizate de un atac ATGM la graniță, adăugând că, ca răspuns, lovește posturile Hezbollah.

Anterior, o persoană a fost ucisă și trei au fost rănite de un ATGM tras asupra orașului Shtula.

Update 11:15 Forțele de Apărare ale Israelului închid drumurile care duc la orașele din apropierea graniței cu Libanul și le declară "zonă militară închisă"

"În conformitate cu evaluarea situației și cu recentul incident armat din nordul Israelului, zona de până la patru kilometri de la granița de nord cu Libanul a fost închisă. IDF subliniază că intrarea în zonă este interzisă și cere publicului să fie conștient de acest lucru și să nu intre în zonă. 

CIviliștii aflați în zona de până la doi kilometri de la graniță sunt rugați să rămână în apropierea zonelor protejate.

În plus, GPS-ul a fost restricționat în zonele de luptă activă, în conformitate cu diverse nevoi operaționale. 

Cetățenii aflați în zonă trebuie să fie conștienți de faptul că restricțiile GPS pot provoca defecțiuni temporare în aplicațiile bazate pe localizare.", au transmis Forțele de Apărare ale Israelului.

Update 11:00 Coloane de tancuri la graniţa cu Gaza, filmate de echipa Antena 3 CNN. Israelienii fac manevre militare de ultimă oră

Update 10:45 O persoană a murit și alte trei sunt rănite în urma unui atac cu rachete în orașul Shtula, situat în nordul țării, la granița cu Libanul, potrivit medicilor.

Potrivit serviciului de ambulanță Magen David Adom, medicii săi au declarat decesul unui bărbat în vârstă de 40 de ani la fața locului.

MDA spune că mai transportă alți trei bărbați în vârstă de 40 de ani, doi în stare moderată și unul în stare bună, la Centrul Medical Galilee din Nahariya.

Update 10:00 Ministrul israelian al comunicațiilor a declarat că încearcă să obțină o posibilă închidere a biroului local al Al Jazeera și a acuzat postul de știri din Qatar de incitare pro-Hamas și de expunere a soldaților israelieni la un potențial atac din Gaza.

Reuters relatează că Shloma Karhi a declarat că propunerea de închidere a Al Jazeera a fost verificată de oficialii israelieni din domeniul securității și este examinată de experți juridici. El o va prezenta cabinetului mai târziu în cursul zilei, a spus el.

Al Jazeera și guvernul de la Doha nu au făcut niciun comentariu imediat.

Karhi a declarat pentru radioul armatei israeliene:

"Acesta este un post care incită, acesta este un post care filmează trupele în zonele de adunare (în afara Gaza) ... care incită împotriva cetățenilor Israelului - o portavoce de propagandă. Este de neconceput ca mesajul purtătorilor de cuvânt ai Hamas să treacă prin acest post."

Karhi a adăugat: "Sper că vom termina cu acest subiect astăzi". Nu a fost clar dacă se referea la discuția din cabinet sau la implementarea unei închideri.

Update 09:20 - Forţele armate israeliene au lichidat încă un lider al mişcării islamiste palestiniene Hamas, care a comis în 7 octombrie un atac terorist de amploare împotriva Israelului, transmite DPA.

Billal Al Kedra, comandantul unităţilor Hamas din Khan Younis, localitate din sudul Fâşiei Gaza, a fost ucis în loviturile aeriene israeliene efectuate sâmbătă seară, indică Forţele de Apărare Israeliene (IDF, denumirea oficială a armatei israeliene) într-un comunicat.

De asemenea, au fost ucişi şi alţi terorişti din grupările Hamas şi Jihadul Islamic.

Update 08:15 - Evacuarea forţată a mii de pacienţi din nordul Gazei către unităţile copleşite din sudul teritoriului ar putea fi "echivalentul unei pedepse cu moartea", a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Pacienţii grav bolnavi, aflaţi la terapie intensivă sau sub dializă, nou-născuţii în incubatoare, gravidele care suferă de complicaţii - "toţi riscă deteriorarea imediată a stării lor sau moartea dacă sunt obligaţi să se deplaseze şi sunt lipsiţi de îngrijiri vitale în timpul evacuării lor", a prevenit agenţia.

Update - Israelul a promis să anihileze gruparea militantă Hamas, care controlează Gaza, ca represalii la un atac violent al luptătorilor săi, care au luat cu asalt orașele israeliene în urmă cu o săptămână, împușcând civili și luând zeci de ostatici în cel mai grav atac asupra civililor din istoria Israelului.

Aproximativ 1.300 de persoane au fost ucise într-un atac brutal care a lăsat Israelul în stare de șoc profund, atât din cauza dimensiunii crimelor, cât și din cauza imaginilor îngrozitoare filmate cu telefoanele mobile și a rapoartelor serviciilor medicale și de urgență privind atrocitățile comise în orașele și kibbutzurile care au fost invadate.

Ca răspuns, avioanele și artileria israeliană au supus Gaza celui mai intens bombardament pe care l-a văzut vreodată, punând enclava, în care locuiesc 2,3 milioane de palestinieni, sub un asediu total.

Autoritățile din Gaza afirmă că peste 2.200 de persoane au fost ucise, dintre care un sfert copii, și aproape 10.000 au fost rănite. Echipele de salvare au căutat cu disperare supraviețuitori ai raidurilor aeriene nocturne.

Mii de palestinieni au fugit sâmbătă din nordul Fâșiei Gaza din calea așteptatului asalt terestru israelian, în timp ce Israelul a bombardat zona cu mai multe lovituri aeriene și a declarat că a menținut deschise două drumuri pentru a permite oamenilor să scape.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că palestinienii vor „rămâne pe pământul nostru”, chiar dacă un milion de locuitori din Gaza ar fi fugit din casele lor de când Israelul și-a început bombardamentele.

Atacul surpriză al Hamas din 7 octombrie a lansat regiunea într-o nouă criză, în timp ce liderii israelieni furioși se pregătesc să răspundă cu o forță zdrobitoare.

„Soldații și batalioanele FDI (Forțele de Apărare Israeliene) sunt desfășurate în întreaga țară și își sporesc pregătirea operațională pentru următoarele etape ale războiului, cu accent pe operațiuni terestre semnificative”, a declarat armata într-un comunicat.

Aceasta a adăugat că acestea vor include atacuri aeriene, maritime și terestre și vor acoperi o „arenă de luptă extinsă”, fără a da detalii.

Război în Israel, 14 octombrie 2023 | Hamas blochează trecerea în siguranță a civililor din Fâșia Gaza spre sud

Război în Israel, 13 octombrie 2023 | Un jurnalist Reuters a fost ucis în urma unei lovituri efectuate de Israel la graniţa cu Libanul

Război în Israel, 12 octombrie 2023 | Atac armat în Ierusalim. Doi polițiști au fost răniți 

Război în Israel, 11 octombrie 2023 | Israelienii din nordul țării, trimiși în adăposturi de o alertă de atac cu drone și rachete

×
Subiecte în articol: Război în Israel
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close