Antena 3 CNN Actualitate Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, arestat pentru 29 de zile

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, arestat pentru 29 de zile

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, arestat pentru 29 de zile
de M.Z.    |    31 Mai 2013   •   17:18

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat pentru 29 de zile, după ce magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au admis, vineri, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare în acest caz.

Decizia nu este definitivă, astfel că Sorin Alexandrescu a declarat recurs în instanţă, care se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Recursul urmează să se judece în aproximativ trei zile.

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, va fi condus la arestul Poliţiei  Capitalei.

Comunicatul DNA cu privire la directorul Antenei Group, ANTEDATAT pe site-ul instituţiei. Radu Tudor: "Dacă nici asta nu e premeditare..."

În cazul directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, nu există probe privind şantajul, a declarat, vineri, avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

"Nu rezultă nici un indiciu că a fost o faptă de şantaj, nu există nici măcar indicii din convorbirile telefonice", a declarat, vineri, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, la Judecătoria sectorului 1.

În plus, "din interceptări nu reiese că Bendei a fost şantajat", a declarat avocatul Gheorghiţă Mateuţ.

Directorul general al Antena TV Group, George Sorin Alexandrescu, acuzat de şantaj de către procurorii anticorupţie, a fost reţinut, joi seară, pentru 24 de ore.

Joi dimineaţă,
în urma unei operaţiuni de forţă declanşate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condus la sediul instituţiei a cărei şefă este Laura Codruţa Kovesi, pentru audieri.




×
Subiecte în articol: Sorin Alexandrescu
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close