Antena 3 CNN Show Cele două alimente la care Jojo a renunțat complet: "Din ianuarie nu mai mănânc!"

Cele două alimente la care Jojo a renunțat complet: "Din ianuarie nu mai mănânc!"

Cătălina Grama, sau Jojo, așa cum este cunoscută, este într-o formă de invidiat deși a trecut de 40 de ani.

Cele două alimente la care Jojo a renunțat complet: "Din ianuarie nu mai mănânc!"
Sursa foto: Facebook
de Laura Dinu    |    28 Dec 2022   •   18:00

Asta nu înseamnă că actrița nu este nevoită să facă eforturi pentru a-și menține dimensiunile. Și asta, deoarece ”se umflă rapid”, așa cum spune chiar ea.

Chiar și când petrece multe ore pe platourile de filmare trebuie să fie atentă la ce mănâncă.  

"Cum să nu mâncăm atâtea ore. Am norocul că am niște colegi foarte atenți și pe partea asta pentru că eu din ianuarie nu am mai mâncat carne. Am perioade, așa. Nu e vorba de slăbit, e vorba de sănătate.

E vorba de cum m-am simțit, nu de cum arăt și am vrut să fac o perioadă așa de detox. Mă simt foarte bine și mai ales pe vară mi-a prins foarte bine. Nu știu dacă în anotimpul rece o să continui, că e mai greu fără carne, dar am reușit", a declarat Jojo. 

Iar actrița nu a renunțat doar la carne, ci și la zahăr.  

"Zahăr nu consum. Nu pot să mănânc. În ciuda faptului că tuturor celor care mă urmăresc de atâția ani li se pare că eu așa m-am născut, am venit într-o cutie cu mărimile astea, nu este deloc așa. Paul e așa.

El poate să mănânce orice pentru că are un metabolism extraordinar. Eu chiar trebuie să fiu atentă la ceea ce mănânc că altfel mă umflu rapid. Într-o săptămână sunt altcineva", a completat ea, pentru ego.ro

×
Subiecte în articol: Cătălina Grama jojo
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close