Antena 3 CNN Show Nunta regala Replici secrete de la nunta regală, care nu s-au văzut la TV

Replici secrete de la nunta regală, care nu s-au văzut la TV

Replici secrete de la nunta regală, care nu s-au văzut la TV
Sursa foto: Foto: Mediafax
01 Mai 2011   •   20:55

Basmul modern s-a înfăptuit, iar Catherine Middleton a devenit cea de-a doua prinţesă a inimilor. Prima pe care a cucerit-o a fost inima prinţului. Emoţia lui William şi bucuria reţinută de acum a Ducesei de Cambridge au fost devorate de admiratori până la ultimul detaliu. N-au vrut să le scape nicio şoaptă a celor doi.

Kate Middleton a avut o apariţie spectaculoasă. Ţinuta aleasă de ea, pe cât de simplă pe atât de graţioasă, a uimit o lume întreagă. Până şi prinţul William a încremenit în admiraţie.

"Te iubesc! Eşti foarte frumoasă", ar fi exclamat William când Kate a ajuns lângă el.

Tânărul prinţ a încercat să spulbere emoţiile cu umor. "S-ar fi presupus că vom avea doar o ceremonie restrânsă în familie", i-a spus, în glumă, Prinţul William socrului său.

La ieşirea din biserică au început din nou să bată clopotele, iar mirii s-au urcat în caleaşca regală roşie, trasă de patru cai albi.

"Nu cred că ar trebui să faci acum plecăciunea. Cred că ar trebui să îţi înclini doar capul, bine?", i-a spus William soţiei sale.

Mirii au plecat către Palatul Buckingham salutând mulţimea copleşitoare. În tot acest timp, regina vizibil emoţionată de ceremonie nu s-a abţinut de la un comentariu.

"A fost excelent! Aş fi vrut, totuşi, să ia caleaşca mai mică!", a spus Regina Elisabeta.

După sărutul de la balcon, petrecerea a continuat la Palat.

Grace Van Cutsem, nepoata proaspătului duce de Cambridge, William, a atras atenţia nu doar a familiei regale, ci şi a lumii întregi.

La recepţia dată de regină la Palatul Buckingham, Prinţul Charles ar fi ţinut un discurs emoţionant, dar şi plin de umor. A descris-o pe Kate ca pe fiica pe care nu a avut-o niciodată şi i-a urat bun venit în familia regală. Charles a făcut şi glume despre începutul de chelie al fiului său mai mare. El le-a mai urat tinerilor căsătoriţi o viaţă lungă şi fericită împreună.

 


×
Subiecte în articol: nunta william Regina Elisabeta
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close