Antena 3 CNN Show Ce înseamnă sărbătorile de iarnă pentru soprana Irina Baianţ: ”O să merg la părinții mei să-i vizitez și să stăm de vorbă, chiar dacă nu mai sunt printre noi”

Ce înseamnă sărbătorile de iarnă pentru soprana Irina Baianţ: ”O să merg la părinții mei să-i vizitez și să stăm de vorbă, chiar dacă nu mai sunt printre noi”

Frumoasa şi talentata soprană Irina Baianţ şi-a deschis sufletul de sărbători, într-un interviu exclusiv la Antena 3 CNN.

de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Dec 2023   •   12:16

Soprana Irina Baian a cântat și a impresionat pe toată lumea de pe scenele din toată Europa. Pentru ea, muzica înseamnă un stil de viață, înseamnă cultură, dar mai ales, pasiune.

”Muzica clasică înseamnă educație, înseamnă cultură, înseamnă cizelare și mai ales noblețe. Iar toate calitățile acestea, toată elementele astea ar trebui să ne definească pe oricare dintre noi”, spune Irona Baian.

Atunci când vorbește despre ea, Irina mărturisește că e o fire veselă, distractivă, dar mai ales, un om care iubește simplitatea.

”Prietenii care mă cunosc, mă rog, persoanele apropiate din din jurul meu se distrează foarte mult, adică e plăcere să să stăm împreună și să râdem. Sunt un om creativ, sunt un om simplu, sunt persoană care ține foarte mult la lucrurile care o definesc și care îi dau o stare de bine și atunci țin lucrurile respective în viața mea. Îmi place să mă înconjur de lucruri care să mă fac să mă simt iubită, de oameni în prezența cărora să simt iubire”, a mai completat Irina Baian.

Citește și: David Popovici, mesaj de Crăciun: "Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp alături de familiile voastre”

Cât despre cum își petrece Crăciunul, soprana se împarte între cozonac, sarmale și repetiții.

”Am un program foarte încărcat. Adică alerg între repetiții, multe filmări. În perioada asta am avut o grămadă de de activități care m-au ținut foarte mult în priză. 

Îmi plac sărbătorile și îmi place și Crăciunul pentru însemnătatea lui, pentru tot ceea ce reușește să aducă acea magie, care într-adevăr se resimte mai mult în această perioadă a anului decât în alte perioade.

Magia asta care adună oamenii și care probabil este și un prilej bun ca familiile care trăiesc în afara țării și se întâlnesc cu copiii. Da, pentru mine Crăciunul e mult mai mult de atât. Ce nu îmi place la Crăciun este că oamenii vor să fie mai buni doar de Crăciun. Păi, de Crăciun o să am repetiții, o să petrec crăciunul cumva tot muncind. 

Bine, în ziua de crăciun o să o să merg la biserică, o să merg la părinții mei să-i vizitez și să stăm de vorbă, chiar dacă nu mai sunt printre noi. Dar rămâne o tradiție de care n-am să mă lipsesc niciodată și o să stau în pace, o să spun o rugăciune, o să mă bucur de un ceai, o să încerc să dăruiesc câteva clipe pentru mine, având în vedere că urmează apoi un concert important pentru mine.

Cumva, Crăciunul asta e așa, sub imperiul unor emoții foarte mari.

E primul Crăciun pe care îl fac complet singură și e un pic straniu. E greu, dar probabil că face parte din viață și iei lucrurile exact așa cum sunt și până la urmă, dacă nu te simți bine cu tine și nu găsești plăcerea în tine, nu poți să-i învinuiești pe cei din jur că ar fi motivul pentru care nu ești fericit. 

Cât despre planurile pe care le are pentru anul următor, soprana mărturisește că își dorește să facă mai multe lucruri dragi sufletului său.

”În primul și în primul rând, îmi doresc în 2024 să am mai mult timp să pun în aplicare lucrurile care îmi plac și pe care le vreau complet pentru mine. 

Și atunci, în anul care vine vreau să am mai multe concerte, care să reprezinte mesajul pe care eu vreau să-l transmit publicului și care să aducă din ce în ce mai mulți oameni și mai mult public către muzica clasică, dar nu către muzica clasică simplă, ci către tot ceea ce înseamnă instrumentele și vibrația unor chestii simfonice”, a încheiat Irina Baianț.

×
Subiecte în articol: soprana Irina Baiant
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close