Decesul a fost constatat la ora 20.50, în cursul zilei de vineri, 2 aprilie. Spitalul a respectat procedura, la două ore de la deces au pregătit corpul artistei, conform normelor în vigoare pentru COVID-19. În acest moment, unitatea medicală așteaptă să o predea familiei. Aceștia susțin că trupul neînsuflețit va mai putea rămâne în unitate medicală până luni, în cazul în care familia nu este pregătită să îl preia.
"Pacienta de 82 ani internată pe 13.03 în spitalul nostru și admisă în STI în 14.04 cu pneumonie SARS-CoV-2 formă severă, afectare pulmonară 90-100%, cu evoluție trenantă și necesar de ventilație mecanică inițial noninvazivă, ulterior intubată pentru ARDS pulmonar. Ulterior a dezvoltat disfuncție multiplă de organ și a survenit decesul în data de 2.04 ora 20,50. S-au respectat toate protocolalele medicale, pacienta nu a prezentat infecții asosiate actului medical, secreția traheală a fost negativă la intubație. S-a ținut legătura cu familia și a fost informată permanent de starea pacientei" , au precizat reprezentanții Spitalului Județean Ilfov.
Fiica celebrei cântăreţe Gabi Luncă: ''Nu i-am spus că e vorba de COVID, i-am spus că e vorba de pneumonie''
Internată mai întâi la Spitalul “Matei Balş”, Gabi Luncă a fost ulterior transferată la Spitalul Judeţean Ilfov, unde cu greu s-a găsit cu un loc liber pentru ea, la ATI.
În urmă cu cîteva zile, Rebeca Onoriu, fiica artistei, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre starea de sănătate a mamei sale. Solista în vârstă de 81 de ani se afla sub observaţia medicilor de la Spitalul Judeţean Ilfov şi era în stare stabilă.
'Mulțumesc pentru interesul cu privire la starea de sănătate a mamei mele. Mă tem să mă pronunț. E vorba totuși de un COVID. El înțeleg că poate fi și pervers și atunci mi-e greu să mă pronunț. Este stabilă, cooperantă, nu este intubată, Slavă Domnului, însă are nevoie de masca aceea de oxigen.
Am stat de vorbă în fiecare zi, însă nu am obosit-o foarte mult la telefon, ea fiind cu acea mască. În primă fază a avut o mască, un fel de full face şi acum am trecut la o mască mai slabă, deci un punct înspre bine. Multe nu sunt de spus. Vrem doar să o auzim. Ne interesăm pe secţie, doamnele de la spital sunt foarte amabile şi drăguţe şi tot timpul este supravegheată video şi ne dau informaţii în timp real.
Mă tem. Avem de-a face cu un COVID şi atunci mă tem să fac declaraţii, dar din respect pentru publicul mamei, aş vrea să fie informaţii corecte. Da, întradevăr, au fost două teste pozitive. Ne-am internat acum patru zile şi Dumnezeu este medic peste medici. Aşteptăm vindecarea", spunea în urmă cu câteva zile Rebeca Onoriu, pentru Antena 3.
Familia era însă îngrijorată, întrucât Gabi Luncă a avut în trecut cancer mamar şi se temea că este vulnerabilă în faţa virusului SARS-CoV-2.
De unde ar fi luat Gabi Luncă virusul
Familia a încercat să dezlege misterul îmbolnăvirii lui Gabi Luncă. Fiica artistei crede că totul ar fi plecat de la menajera casei, care nu a realizat la timp faptul că s-a îmbolnăvit cu SARS-COV-2 şi a continuat să ducă o viaţă normală:
“Din cercetările noastre, îmbolnăvirea mamei s-ar datora menajerei noastre. Ea e cea de la care ar fi plecat boala. Nu a ştiut, nu a realizat în timp util că a luat boala, la rândul ei, iar când a făcut, era prea târziu, fiindcă în cazul mamei s-a impus foarte repede spitalizarea sa, dată fiind şi vârsta pe care o are”, declara recent Estera Onoriu, cealaltă fiică a lui Gabi Luncă.