Antena 3 CNN Show Showbiz O mai știți pe Kitty Cepraga, de la Școala vedetelor? Iată cum arată acum (FOTO)

O mai știți pe Kitty Cepraga, de la Școala vedetelor? Iată cum arată acum (FOTO)

O mai știți pe Kitty Cepraga, de la Școala vedetelor? Iată cum arată acum (FOTO)
Sursa foto: Foto: Facebook/kristina cepraga
01 Mai 2017   •   11:00

Cândva a fost una dintre cele mai hot vedete de la noi, devenind cunoscută odată cu showul Școala vedetelor, dar astăzi Kitty Cepraga este în primul rând mamă.

Vedeta s-a stabilit în Italia, unde și-a încercat norocul ca actriță, dar a obținut recunoaștere și ca regizor. În plan personal, vedeta este mămica unei fetițe, Aurora, care a venit pe lume în anul 2015 și de care este extrem de mândră.

„E o bucurie de câte ori ne întoarcem. Iar Aurora este pentru prima oară în viața ei când apare la televizor. Îmi vine foarte spontan să îi vorbesc în italiană. Și în română. Cu bunicii vorbește în română. Cu tăticul ei vorbește numai în franceză. Și la grădiniță vorbește în engleză. dar sperăm să nu facem un haos total în mintea ei. la sfârșitul lunii mai împlinește doi ani. Viața mea s-a schimbat aproape radical de când o am. Evident nu mai am timp, dar nu-l consider un timp pierdut, ci un timp câștigat. N-aș fi crezut că poate să-mi ofere atâta bucurie”, a declarat Kitty Ceprega la Pro TV.

 

×
Subiecte în articol: mama actriţă vedeta tv
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close