Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Bulgaria ar putea găzdui o cursă de Formula 1

Bulgaria ar putea găzdui o cursă de Formula 1

Bulgaria ar putea găzdui o cursă de Formula 1
20 Mar 2009   •   17:35

Bulgarii anunţă că negocierile pentru găzduirea unui Mare Premiu de Formula 1 ar putea fi finalizate în scurt timp, informează Novinite.com.

Preşedintele Federaţiei Bulgare de Motociclism (BMF), Bogdan Nikolov, a declarat că ţara sa ar putea construi un al doilea circuit, după ce în urmă cu o lună a fost încheiat un contract preliminar pentru organizarea în Bulgaria a unei etape a Campionatului Mondial de MotoGP, în 2011. "Dacă negocierile vor fi încununate de succes şi vom semna contractul vom construi un circuit de Formula 1. Locul circuitului de MotoGP depinde de această decizie", a spus Nikolov.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţie Bulgare de Automobilism Sportiv (BFAS), Georgi Iankulov, s-a arătat sceptic. "Nu pot să-mi imaginez că FIA poate încheia vreun angajament înainte de a fi turnată piatra de temelie a circuitului. Nu sunt împotriva acestui proiect, dar am aşteptări moderate. Problema este destul de complicată, având în vedere actuala criză economică", a spus Iankulov.

Viitorul circuit de Formula 1 ar putea fi construit în apropierea oraşului Varna, singurul loc din Bulgaria, în opinia lui Iankulov, care are infrastructura necesară - hoteluri, aeroport şi alte servicii - pentru găzduirea unui Grand Prix.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Bulgaria Formula 1
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close