Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Drift Grand Prix, spectacol auto la Palatul Parlamentului

Drift Grand Prix, spectacol auto la Palatul Parlamentului

Drift Grand Prix, spectacol auto la Palatul Parlamentului
de N.B.    |    22 Oct 2011   •   22:32

Cei mai buni piloţi de curse din Europa au făcut spectacol azi la Palatului Parlametului. Au gonit cu viteza vântului, au ars sute de cauciucuri şi au consumat sute de litri de benzină în faţa spectatorilor entuziaşti. E pentru prima dată când ţara nostră găzduieşte o competiţie de derapaj, unde şoferii îşi demonstrează îndemânarea. Iar azi a fost numai încălzirea. Mâine, cei mai buni piloţi vor oferi un super spectacol pe circuitul Drift Grand Prix.

60 de piloţi de top din 14 ţări şi-au ambalat azi maşinile cu sute de cai. Din roţi a ieşit fum iar scârţâitul puternic le-a dat fiori spectatorilor. Şoferii au derapat cu îndemânare în jurul Palatului Parlamentului.

Pe lângă piloţii din Irlanda, Anglia sau Australia, care au luat curbele cu viteză şi au trecut milimetric pe lângă parapeţi, au fost şi piloţi români. Marian are 24 de ani, iar în viaţa de zi cu zi se ocupă cu vînzarea şi montajul aparatelor de aer condiţionat. E însă pasionat de maşini şi dependent de adrenalină.

Călin e şi el un împătimit al vitezei. Nu-şi imaginează că ar putea renunţa vreodată la maşina pe care a învăţat să o controleze chiar şi în cele mai periculoase curbe.

Printre maşinile tunate şi-au făcut loc şi motocicletele.

Competiţia nu a fost lipsită de incidente. Un concurent a intrat în cauciucurile de pe marginea pistei şi a trecut la câţiva milimetri de un fotograf. Acesta a fost accidentat uşor.

Azi piloţii s-au încălzit. A fost ziua dedicată antrenamentelor şi calificărilor. Mâine însă, cei rămaşi în competiţie, adică cei mai buni, promit să cutremure, la propriu, clădirea Parlamentului.

 

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close