Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Etapa a treia a CN de viteză în coastă restricţionează traficul rutier pe Transalpina

Etapa a treia a CN de viteză în coastă restricţionează traficul rutier pe Transalpina

Etapa a treia a CN de viteză în coastă restricţionează traficul rutier pe Transalpina
Sursa foto: Serus
11 Iun 2015   •   13:44

Etapa a treia din calendarul Campionatului Naţional de viteză în coastă va avea loc sâmbătă şi duminică, pe traseul Novaci-Rânca, traficul rutier pe DN 67C Transalpina urmând a fi restricţionat, conform unui anunţ al FR Automobilism Sportiv (FRAS).

Potrivit comunicatului de joi al FRAS, cea de-a treia etapă din cadrul CN de viteză în coastă, "Cupa Gorjului", se va desfăşura sâmbătă şi duminică, în organizarea Clubului Sportiv Autocorex Târgu Jiu, pe traseul Novaci-Rânca, de pe DN 67C Transalpina, traseu în lungime de 5,25 kilometri, cu o pantă maximă de 12% şi o diferenţă de nivel de 342 metri.

"Traseul este unul foarte spectaculos şi tehnic, cu aproape toate tipurile de viraje posibile, de la ace de păr la paliere de viteză. Este astfel o şansă şi o provocare, totodată, pentru orice pilot să îşi demonstreze calităţile. Îi invităm pe iubitorii motorsportului să vină la eveniment, pentru că este unul cu totul special şi pentru spectatori: există zone pe traseu unde,  graţie diferenţelor de nivel, pot urmări simultan şi trei maşini în cursă", a declarat Norris Măgeanu, preşedintele FRAS, potrivit comunicatului.

Din cauza competiţiei de la finalul săptămânii vor exista restricţii pentru traficul rutier pe Transalpina, după cum urmează: sâmbătă, în intervalul orar 8.00-13.00 şi 14.00-19.30, respectiv duminică, între orele 9.00-12.00 şi 13.00-18.00.

Competiţia programează, sâmbătă, începând cu ora 9.00, trei manşe de recunoaşteri, urmate de trei manşe de antrenament cronometrat, iar duminică vor avea loc, de la ora 9.00, două urcări de recunoaşteri, cele două manşe de concurs fiind programate de la ora 13.15, respectiv 15.15 .

Iubitorii motorsportului pot urca cu maşinile până în Novaci sau Rânca, urmând ca apoi să se deplaseze pe jos la punctele de observaţie de pe traseu.
La startul etapei a III-a şi-au anunţat prezenţa majoritatea concurenţilor din întrecerea internă. Alături de aceştia va reveni Armando Battocchi, care va pilota spectaculosul Ferrari 458 Challange de grupa H, dar şi Costi Stratnic, forţat la o pauză mai lungă după un accident.

În premieră pentru Campionatul Naţional de viteză în coastă, în acest an la Rânca va fi prezent şi campionul Bulgariei, Lyuben Kamenov, care va evolua la comenzile unui Mitsubishi Lancer EVO IX de 695 de cai putere.

Lyuben Kamenov, în vârstă de 28 de ani, este campionul en-titre din ţara vecină, vicecampion la etapa europeană de la Rechberg (Austria) şi proaspăt câştigător al ultimei etape din campionatul Bulgariei, desfăşurată weekend-ul trecut la Sliven.

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România, dar şi din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, atingând altitudinea maximă (2.145 metri) în Pasul Urdele.

×
Subiecte în articol: ranca transalpina
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close