Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Mircea Badea, după ce a urcat în maşină cu Mika Hakkinen: „E mai uşor în scaunul de la emisiune”

Mircea Badea, după ce a urcat în maşină cu Mika Hakkinen: „E mai uşor în scaunul de la emisiune”

de M.T.    |    05 Iun 2013   •   20:46

Mircea Badea s-a numărat printre cei care au avut ocazia de a urca în maşină cu Mika Hakkinen pentru câteva secunde, în cadrul evenimentului organizat de Johnnie Walker şi al cărui invitat special a fost fostul campion mondial de Formula 1.

Hakkinen a fost prezent la Bucureşti pentru a transmite consumatorilor români mesajul “Nu te urca la volan sub influenţa alcoolului”, iar miercuri după amiază, în cadrul unui eveniment public desfăşurat în parcarea exterioară a Băneasa Shopping City, pilotul finlandez a oferit o demonstraţie la volanul maşinii Join the Pact Caparo T1, una dintre cele mai rapide din lume.

„A fost ok. Te ţine bine în scaun. Tendinţa este să te încordezi, dar o faci degeaba, pentru că eşti atât de strâns acolo încât n-ai niciun pic de libertate”, a spus realizatorul emisiunii "În gura presei", imediat după ce a coborât din maşină.

Întrebat dacă i-a fost mai uşor în scaunul de la emisiune sau în cel de copilot al lui Mika Hakkinen, Mircea Badea nu a stat pe gânduri: „La emisiune, prietene! Cred că am mii de ani de când fac asta. A fost interesant, a fost tare”.

Marţi seară, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", vedeta de la Antena 3 a recunoscut că se teme de momentul în care va trebui să urce în maşină alături de fostul campion mondial de Formula 1 şi că şi-a luat măsuri de precauţie în vederea acestei experienţe.

Mika Hakkinen (45 de ani) a participat în Formula 1 între 1991 şi 2001, pilotând pentru doar două echipe, Lotus şi McLaren, şi a fost de două ori consecutiv campion mondial, în 1998 şi 1999.

De-a lungul carierei sale în Formula 1, Hakkinen a luat startul în 161 de curse, de 26 de ori de pe prima poziţie a grilei, obţinând 20 de victorii de etapă şi clasându-se de 51 de ori pe podium.

×
Subiecte în articol: Mircea Badea

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
x close