Şoc! Renault recunoaşte blatul din Singapore. Flavio Briatore şi Pat Symonds demisionează

16 Sep 2009   •   16:42
Şoc! Renault recunoaşte blatul din Singapore. Flavio Briatore şi Pat Symonds demisionează
briatore symonds

Flavio Briatore şi Pat Symonds au demisionat din funcţiile lor de la Renault, după ce echipa a ales să nu conteste acuzaţiile că ar fi ordonat pilotului Nelson Piquet Junior să facă accident, în mod deliberat, la marele premiu de Formula 1 de la Singapore, anul trecut.

Senzaţionala mutare vine înainte de apariţia Renault în faţa FIA pentru a explica rolul în accident. În ultima perioadă au existat numeroase speculaţii privind rolul lui Briatore şi Symonds în incident, în urma căruia coechiperul lui Piquet, Fernando Alonso, a beneficiat de ieşirea safety car şi a câştigat ulterior cursa.

Renault rămâne angajată în Formula 1 până cel puţin în 2012, dar nu împiedică cu nimic compania mamă să vândă echipa.
Preşedintele Renault, Carlos Ghosn, declara pentru L'Equipe că nu va acţiona pripit la acuzaţiile făcute contra echipei din Formula 1. Iar aceasta din umă arăta într-un comunicat că "ING Renault F1 Team nu va contesta acuzaţiile făcute de FIA privind marele premiu Singapore 2008 . De asemenea doreşte să arate că directorul Flavio Briatore, şi directorul tehnic Pat Symonds, au părăsit echipa. Înainte de apariţia în faţa Consiliului mondial pentru motor sport a FIA, echipa nu va mai face nici o declaraţie?.

Şedinţa la consiliul FIA este programată pentru luni, iar organismul ar putea să nu dicteze sancţiuni mai severe asupra echipei, acum dacă au ales să nu se apere.

Marţi a fost publicat un transcript al conversaţiei radio dintre ingineri şi pilot, în care Briatore izbucneşte contra lui Piquet după accidentul din Singapore.
FIA acuză Renault că a conspirat cu pilotul său Nelson Piquet Jr pentru a provoca un accident de care să profite celălalt pilot al echipei Fernando Alonso.

Relatări anterioare vorbeau despre sancţiuni ce ar fi putut merge până la excludere din sport a Renault pentru aceste acuzaţii.

Acesta este unul din cele mai grave exemple de înşelăciune în sportul profesionist. Recunoaşterea implicării celor doi în incident arată că FIA se va concentra acum pe ce sancţiuni să aplice în loc să stabilească dacă acuzaţiile lansate de Piquet ar fi adevărate. Este probabil ca Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale ale acestui spor, să reuşească a împiedica excluderea echipei. Renault ar putea primi o amendă semnificativă, posibile retrageri ale unor puncte şi suspendarea de la unele curse.

Pentru Briatore este sfârşitul spectaculos şi dizgraţios ale unei cariere de 20 de ani în acest sport în care a avut contribuţii la câştigarea a patru titluri mondiale la piloţi: două pentru Michael Schumacher la Benetton şi două pentru Fernando Alonso la Renault.
Pentru Symonds, căderea este şi mai dramatică, după ce, în 30 de ani, îşi construise imaginea unui profesionist desăvârşit.





Accidentul incriminat/Singapore 2008




Antena3.ro

ExitPOLL
x close