Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Toyota nu se retrage din Formula 1, dar îşi reduce cheltuielile

Toyota nu se retrage din Formula 1, dar îşi reduce cheltuielile

Toyota nu se retrage din Formula 1, dar îşi reduce cheltuielile
23 Dec 2008   •   16:01

Criza financiară afectează toate echipele din F1, dar nu toate ajung să se retragă din competiţie. Constructorul japonez de automobile Toyota a dat marţi anunţul că va participa cu certitudine în sezonul 2009 al Formulei 1, dar va lua unele măsuri pentru a nu avea probleme. Astfel, Toyota îşi va reduce cu cel mult 10% bugetul în anul care o să înceapă.
Honda, celălalt constructor japonez prezent în Formula 1, şi-a anunţat în urmă cu o săptămână retragerea din competiţie în 2009, fapt ce i-a făcut pe mulţi să se teamă că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Toyota. Temerile erau, într-o oarecare măsură, îndreptăţite, având în vedere că 2008 a fost primul an din istoria de 75 de ani a companiei în care se înregistrează pierderi, nu profit. Speculaţiile au luat, însă, sfârşit, atunci când oficialii companiei au anunţat că vor pune în aplicare un plan de reducere a cheltuielilor suplimentar, chiar dacă îl vor respecta şi pe cel cerut de FIA pentru Formula 1. Ei au oferit garanţii că problemele financiare ale firmei-mamă nu se vor simţi în activitatea echipei de Formula 1.
Anunţul dat de Toyota vine după ce şi Williams dezminţise, conform Mediafax, informaţiile conform cărora ar fi urmat să se retragă din competiţie. Williams declară că, deşi există unele probleme financiare, situaţia este foarte stabilă. Deşi au fost unii sponsori care s-au retras, au fost alţii care au venit la echipă. Bugetul de 120 de milioane de euro pe care echipa l-a avut anul trecut nu va fi la fel de mare în 2009, dar nici nu se va diminua substanţial, spune patronul echipei, Frank Williams.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Toyota honda Formula 1 criza economica
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close