Antena 3 CNN Sport David Popovici nu ştie cât este de bogat: "Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună"

David Popovici nu ştie cât este de bogat: "Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună"

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european, a declarat, miercuri, că nu se interesează de câştigurile obţinute din sport.

David Popovici nu ştie cât este de bogat: "Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Apr 2023   •   20:07

''Nu ştiu dacă mă credeţi, dar este adevărat, tatăl meu poate să ateste, toţi oamenii care mă ajută pot să ateste. Eu nu vreau să ştiu câţi bani fac. Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună, nu vreau să ştiu ce bonusuri primesc, ce premii câştig din înot, tocmai pentru că nu vreau să mă influenţeze. Nu ştiu, odată ce voi şti asta poate mi s-ar urca la cap, poate m-ar face să mă schimb în vreun fel.

Tocmai de asta aleg să nu ştiu, dar am oameni de încredere care se ocupă de asta şi pentru că de curând sunt adult şi am crescut va trebui la un moment dat să mă ocupă şi eu de asta.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Dar o iau pas cu pas şi încerc să nu fug de responsabilitatea asta prea mult, pentru că în curând voi fi nevoit să ştiu şi să-mi văd de viaţa de adult'', a spus David Popovici, miercuri, la One Tower, cu prilejul anunţării unui parteneriat pe patru ani cu o cunoscută bancă din România.

Citeşte şi: David Popovici a câştigat aurul şi la 100 m fluture: "Abia aștept să reprezint România la Jocurile Olimpice"

David Popovici declară că încă nu a început să lucreze la spoturi sau reclame.

"Suntem încă la început. Am o relaţie specială cu atenţia şi camerele, pentru că toate au venit atât de repede, într-un timp atât de scurt, şi nu m-am aşteptat la asta. Întotdeauna mi-am dorit să fiu pe cât de bun sunt, îmi doresc să fiu cel mai bun şi sunt conştient că la pachet cu asta vine atenţia, vine succesul, sunt atât de mulţi factori care intră în joc. Încerc să mă adaptez la noua mea viaţă, rămânând la fel, nu vreau să mă schimb, nu vreau să las nimic să mă schimbe. Şi să fac cât mai mult bine, asta îmi doresc, pentru că eu consider că nu am nimic mai bun de făcut cu imaginea mea, atât timp cât sunt cunoscut, decât să fac bine şi să promovez principii sănătoase şi valori precum cele pe care le-am menţionat mai devreme'', a mai spus înotătorul român, potrivit Agerpres.

×
Subiecte în articol: David Popovici bani inot
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close