Antena 3 CNN Sport Fotbal extern 25 de ani cu Sir Alex Ferguson la Manchester United: Vezi ce cadou i-a oferit clubul

25 de ani cu Sir Alex Ferguson la Manchester United: Vezi ce cadou i-a oferit clubul

25 de ani cu Sir Alex Ferguson la Manchester United: Vezi ce cadou i-a oferit clubul
05 Noi 2011   •   20:10

Tribuna de nord a stadionului Old Trafford a fost redenumită "Tribuna Sir Alex Ferguson", în semn de recunoaştere a contribuţiei managerului lui Manchester United, a anunţat clubul cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de când acesta a fost numit pe banca tehnică.

Clubul i-a pregătit de asemenea şi o statuie scoţianului în vârstă de 69 de ani, care a adus 37 de trofee pentru United de când a preluat echipa pe 6 noiembrie 1986.

Ferguson a intrat pe gazon sâmbătă printr-o gardă de onoare formată din jucători, înainte de meciul lui United cu Sunderland, - pe care formaţia sa l-a câştigat cu 1-0 - şi a părut copleşit de emoţii când directorul executiv al clubului, David Gill, a anunţat răsplata către public.

Ferguson le-a spus apoi spectatorilor: "A fost totul un basm de vis - plus sau minus câteva coşmaruri ocazionale".

Steve Bruce, managerul oaspeţilor de la Sunderland, care a făcut parte din echipa lui United pe care Ferguson a condus-o către primul titlu în Anglia după 26 de ani, în 1993, a adăugat: "Nu va mai exista niciodată un manager precum Sir Alex".


×
Subiecte în articol: Sir Alex Ferguson Manchester United
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close