Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Adversari România: Franţa ? Uruguay 0-0 şi Austria ? Turcia 2-4

Adversari România: Franţa ? Uruguay 0-0 şi Austria ? Turcia 2-4

Adversari România: Franţa ? Uruguay 0-0 şi Austria ? Turcia 2-4
20 Noi 2008   •   01:20

Selecţionata Franţei, una dintre adversarele României în grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, a remizat miercuri pe teren propriu cu echipa naţională a Uruguayului, scor 0-0, într-un meci amical care s-a disputat la Paris. În ciuda unor ocazii importante create de debutantul Steve Savidan, elevii lui Raymond Domenech nu au reuşit să găsească drumul spre gol.
Cu Patrick Vieira revenit la echipa naţională pentru prima dată din 6 februarie şi aflat la a 106-a selecţie, Franţa a mizat în poartă pe debutantul Hugo Lloris, în timp ce Nicolas Anelka i-a fost preferat lui Karim Benzema în postura de coleg de atac pentru Thierry Henry. Atacantul lui Chelsea a avut parte de multe baloane în prima repriză, însă nu a reuşit să îl pună în dificultate pe portarul de la Real Murcia, Fabia Carini. Cea mai mare ocazie a aparţinut oaspeţilor, când colegul lui Săpunaru de la Porto, Cristian Rodriguez, a şutat puţin peste bară, în minutul 21.
În vârstă de 30 de ani, Savidan, care a impresionat în acest sezon pentru SM Caen, a intrat la pauză în locul lui Anelka şi l-a forţat pe Carini să salveze un gol în minutul 9 al părţii secunde. Şi-a câştigat apoi simpatia publicului de pe Stade de France prin două încercări de reluări pe spate din foarfecă, care însă au ratat spaţiul porţii.
Austria ? Turcia 2-4
Într-o altă partidă amicală disputată miercuri seara, Austria a pierdut pe teren propriu meciul de verificare disputat în compania naţionalei Turciei, scor 2-4. Golurile gazdelor au fost înscrise de mijlocaşul Andreas Holz (28, 53), în timp ce pentru oaspeţi au punctat Sanli Tuncay (41, 47, 61) şi Mehmet Aurelio (37).
Antena3.ro

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close