Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Bryan Robson a fost operat pentru a i se extirpa o tumoră la gât

Bryan Robson a fost operat pentru a i se extirpa o tumoră la gât

Bryan Robson a fost operat pentru a i se extirpa o tumoră la gât
16 Mar 2011   •   14:58

Fostul căpitan al lui Manchester United şi al naţionalei Angliei, Bryan Robson, a fost operat pentru a i se extirpa o tumoră la gât. Intervenţa chirurgicală a avut loc pe data de 3 martie, într-un spital din Bangkok, a dezvăluit un purtător de cuvânt al lui United, citat de Guardian.

Robson continuă să se afle sub supravegherea medicilor şi va fi nevoit să urmeze în continuare un tratament, dar există semne pozitive în ceea ce priveşte însănătoşirea sa. „În acest moment, Bryan se simte bine şi îşi poate continua munca de antrenor al naţionalei Thailandei şi de ambasador al lui Manchester United”, a declarat sursa citată, care a adăugat: „Bryan şi familia sa au cerut ca intimitatea lor să fie respectată”.

Bryan Robson a semnat cu Manchester United în 1981, jucând 345 de meciuri şi ajutându-i pe „diavoli” să obţină două titluri ale Angliei, 3 Cupe ale Angliei şi o Cupă a Cupelor. De asemenea, a evoluat de 90 de ori în echipa naţională, de 65 de ori în calitate de căpitan. În 1994 a părăsit-o pe United pentru Middlesbrough, unde a îndeplinit funcţia de manager-jucător până la retragerea sa definitivă din 1996. În cariera sa de antrenor a mai pregătit pe Bradford City, West Bromwich Albion şi Sheffield United, înainte de a prelua rolul de selecţioner al Thailandei.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close