Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Bucurie pentru Maradona: Argentina învinge în Uruguay cu 1-0 şi se califică la Cupa Mondială

Bucurie pentru Maradona: Argentina învinge în Uruguay cu 1-0 şi se califică la Cupa Mondială

Bucurie pentru Maradona: Argentina învinge în Uruguay cu 1-0 şi se califică la Cupa Mondială
15 Oct 2009   •   05:03

Argentina şi-a asigurat în cele din urmă prezenţa la Cupa Mondială din 2010, după ce a reuşit să învingă la limită, scor 1-0, Uruguay, într-un meci decisiv jucat în deplasare, în ultima etapă a preliminariilor din zona sud-americană.

Mario Bolatti, introdus de Maradona în minutul 80 în locul lui Gonzalo Higuain, a pus punct final unui meci tensionat şi haotic, înscriind după o bâlbâială în gura porţii, în minutul 84. Câteva momente mai devreme, Martin Caceres de la Uruguay a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben, după un fault asupra lui Jonas Gutierrez la care numai el a ştiut ce avrut să facă.

În ciuda înfrângerii, Uruguay a beneficiat de faptul că naţionala statului Chile şi-a respectat blazonul şi a învins rivala Ecuador. Uruguay s-a calificat astfel pentru play-off-ul cu echipa situată pe locul patru în grupa preliminară din America de Nord, Centrală şi Caraibe.

Iată rezultatele înregistrate în ultima etapă şi clasamentul grupei preliminare din America de Sud:
Peru - Bolivia 1-0
Brazilia - Venezuela 0-0
Chile - Ecuador 1-0
Uruguay - Argentina 0-1
Paraguay - Columbia 0-2



1. Brazilia - 34
2. Chile - 33
3. Paraguay - 33
4. Argentina - 28
5. Uruguay - 24
6. Ecuador - 23
7. Columbia - 23
8. Venezuela - 22
9. Bolivia - 15
10. Peru - 13

Brazilia, Chile, Paraguay şi Argentina s-au calificat direct la Cupa Mondială din 2010.
Uruguay va disputa două meciuri de baraj cu Costa Rica, pe 14 şi 18 noiembrie.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Argentina CM2010
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close