Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Câştigătoarea Europa League va juca în Liga Campionilor, începând cu sezonul 2015/16

Câştigătoarea Europa League va juca în Liga Campionilor, începând cu sezonul 2015/16

Câştigătoarea Europa League va juca în Liga Campionilor, începând cu sezonul 2015/16
de M.T.    |    22 Mai 2013   •   20:33

Comitetul Executiv al UEFA a acceptat ca echipa care câştigă Europa League să aibă automat dreptul de a participa în Liga Campionilor în sezonul următor, informează marca.com, citată de Mediafax.

Decizia forului european va intra în vigoare începând cu sezonul 2015/16, modelul fiind preluat din baschet, acolo unde câştigătoarea Eurocup evoluează în anul următor în Euroligă.

Propunerea i-a aparţinut preşedintelui UEFA, francezul Michel Platini, şi are ca scop să transforme competiţia în una interesantă pentru numele importante de pe continent.

Din cauza faptului că premiile financiare obţinute de pe urma participării în Europa League sunt mult mai mici decât cele din Liga Campionilor, formaţiile importante abordează competiţia folosind multe rezerve.

Prin decizia luată miercuri de UEFA este creată o motivaţie suplimentară pentru formaţiile din campionatele importante ale Europei, cum a fost cazul în acest sezon pentru Inter Milano sau Tottenham, care nu au reuşit să se califice în Liga Campionilor prin intermediul competiţiilor interne, să trateze serios întrecerea şi să încerce să o câştige.

Un bun exemplu în acest sens este oferit de Atletico Madrid, care a cucerit trofeul Europa League de două ori în ultimele patru sezoane, dar nu a reuşit în nici unul dintre ani să se califice pentru Liga Campionilor.

Dacă o astfel de prevedere ar fi fost în vigoare, formaţia din capitala Spaniei ar fi putut juca în Liga Campionilor în sezoanele care au urmat succeselor din a doua competiţie europeană.

De asemenea, este o şansă foarte bună şi pentru echipele mai puţin importante din marile campionate europene să ajungă într-o competiţie ce altfel pare inaccesibilă, în Anglia, Germania, Spania sau Italia, primele trei-patru locuri, cele care asigură prezenţa în Liga Campionilor, fiind aproape mereu ocupate de principalele cluburi din respectivele ţări.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close