Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Costel Pantilimon, eroul lui Manchester City în victoria cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei

Costel Pantilimon, eroul lui Manchester City în victoria cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei

Costel Pantilimon, eroul lui Manchester City în victoria cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    30 Noi 2011   •   10:12

Costel Pantilimon profită de orice şansă pe care managerul Roberto Mancini i-o oferă pentru a dovedi că îşi merită locul în lotul lui Manchester City.

Portarul român a fost titular în meciul din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei, pe care liderul din Premier League l-a câştigat la Londra, în faţa lui Arsenal, scor 1-0, şi a avut o evoluţie senzaţională.

Fostul timişorean a contribuit la succesul echipei sale prin câteva două intervenţii providenţiale în prima repriză, prin care i-a oprit din drumul spre gol pe Park şi Chamberlain, pentru ca după pauză să-şi continue evoluţia sigură.

Cu spatele asigurat, „cetăţenii” s-au putut concentra liniştiţi pe ofensivă şi, după două bune ocazii irosite de Dzeko, au dat lovitura cu şapte minute înainte de final, când argentinianul Aguero a finalizat un contraatac superb şi a adus prima victorie a lui City pe terenul lui Arsenal din 1975.

Am jucat ca o adevărată echipă. Am luptat şi am alergat cu toţii, iar rezultatul este această victorie şi suntem foarte fericiţi. Antrenorul a făcut o alegere atunci când a decis să mă aducă aici. El şi antrenorul de portari ştiu foarte bine ce de de făcut şi ce jucători aleg să trimită pe teren. Au făcut o treabă bună, suntem pe primul loc în clasament şi în semifinale în Cupa Ligii”, a declarat Pantilimon la finalul întâlnirii.

Internaţionalul român a recunoscut că titularul obişnuit al postului de portar la City, John Hart, l-a încurajat înaintea partidei: „Mi-a trimis un mesaj în care mi-a urat succes. Îi mulţumesc, este un băiat de treabă, la fel cum este şi Stuart Taylor, celălalt portar”.

Într-un alt meci desfăşurat marţi, tot la Londra, Liverpool a câştigat cu 2-0 în faţa lui Chelsea şi s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii. Ambele goluri ale „cormoranilor” au fost marcate după pauză, de Maxi Rodriguez şi Kelly, echipa lui Kenny Dalglish irosind şi un penalty în prima repriză, prin Andy Carroll.

Pe ultimul loc în Premier League, Blackburn s-a văzut eliminată şi din Cupa Ligii, fiind învinsă în deplasare de galezii de la Cardiff City, care s-au impus cu 2-0, goluri Miller şi Gerrard.

Ultimul meci din sferturile de finală ale Cupei Ligii va avea loc miercuri seară, pe Old Trafford, Manchester United urmând să întâlnească pe Crystal Palace.

 

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close