Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Criză financiară acută la Valencia. Clubul spaniol, în pragul falimentului

Criză financiară acută la Valencia. Clubul spaniol, în pragul falimentului

Criză financiară acută la Valencia. Clubul spaniol, în pragul falimentului
02 Dec 2008   •   18:57

Clubul spaniol FC Valencia, care ocupă locul 3 în La Liga, la cinci punte în spatele liderului FC Barcelona, se află într-o situaţie extrem de delicată, notează presa din Spania. În ciuda calmului pe care îl afişează oficialii grupării, Valencia traversează o ?criză financiară acută? şi oficialii grupării iberice nu mai dispun de fondurile necesare pentru a achita salariile jucătorilor, precum şi datoriile la bănci.
Cotidianul sportiv Marca scrie că în conturile finalistei Ligii Campionilor din 2000 şi 2001 nu mai există lichidităţi, iar situaţia poate deveni ?dramatică? dacă oficialii clubului nu ajung la o înţelegere cu reprezentanţii băncii Bancaja, de unde Valencia a împrumutat o sumă importantă de bani. Conducerea grupării de pe Mestalla este nevoită să caute soluţii pentru a plăti până la data de 31 decembrie datorii ce însumează mai mult de 50 de milioane de euro.
În cursul acestor zile, oficialii Valenciei şi reprezentanţii Bancaja vor purta negocieri care devin cruciale pentru clubul spaniol.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FC Valencia criza economica
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close