Antena 3 CNN Sport Fotbal extern David Beckham şi-a anunţat retragerea din fotbal la finalul sezonului

David Beckham şi-a anunţat retragerea din fotbal la finalul sezonului

David Beckham şi-a anunţat retragerea din fotbal la finalul sezonului
de M.T.    |    16 Mai 2013   •   17:54

Unul dintre cei mai importanţi jucători englezi din ultimii 20 de ani, David Beckham, şi-a anunţat retragerea din fotbal la finalul actualului sezon.

În vârstă de 38 de ani, Beckham evoluează în prezent la Paris St. Germain, echipă cu care a semnat un contract pe cinci luni în ianuarie, donându-şi salariul în scopuri caritabile, şi alături de care a cucerit titlul de campion în Franţa.

Gruparea din Ligue I i-a propus o prelungire a contractului, dar jucătorul englez a decis să nu dea curs ofertei şi să-şi încheie cariera de jucător pe 26 mai, atunci când este programat ultimul meci oficial al celor de la PSG.

„Mulţumesc clubului pentru că mi-a dat oportunitatea de a continua, dar simt că acesta este momentul potrivit să-mi închei cariera, în timp ce încă joc la nivel înalt”, a precizat Beckham într-un comunicat, potrivit BBC.

David Beckham a intrat pe poarta academiei lui Manchester United la vârsta de 14 ani şi a parcurs toate etapele până la echipa mare, pentru care a evoluat de 394 de ori şi marcat 85 de goluri, câştigând şase titluri în Premier League şi Liga Campionilor, în 1999.

În 2003, s-a transferat în Spania, la Real Madrid, echipă cu care a devenit campion în 2007, înainte de a ajunge în Major League Soccer, la Los Angeles Galaxy. În perioada petrecută în Statele Unite şi-a trecut în palmares un alt titlu, fiind de asemenea împrumutat în două rânduri la AC Milan, în Serie A.

Prin succesul cu PSG în Ligue I, Beckham a ajuns la un total de 19 trofee în carieră, 10 dintre acestea fiind titluri naţionale. Fostul mijlocaş al lui United este singurul jucător englez care a devenit campion în patru ţări diferite.

Debutul în echipa naţională şi l-a făcut în 1996, împotriva Moldovei, ultimul său joc pentru Anglia, al 115-lea, având loc contra Belarusului, în 2009.

David Beckham este ultimul nume important în fotbalul englez care îşi anunţă retragerea la finalul actualului sezon, după Sir Alex Ferguson, Paul Scholes, Michael Owen şi Jamie Carragher.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close