Antena 3 CNN Sport Fotbal extern EURO 2012: Italia obţine doar o remiză în faţa Croaţiei, scor 1-1

EURO 2012: Italia obţine doar o remiză în faţa Croaţiei, scor 1-1

EURO 2012: Italia obţine doar o remiză în faţa Croaţiei, scor 1-1
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    14 Iun 2012   •   21:28

Golul marcat de Mario Mandzukic cu un sfert de oră înainte de final a anulat avantajul luat de Italia în prima repriză, când Andrea Pirlo a deschis scorul cu o execuţie marcă înregistrată din lovitură liberă, şi a adus Croaţiei un punct în etapa a doua a grupei B de la Campionatul European din Polonia şi Ucraina.

 
Scorul de 1-1 înregistrat la Poznan nu anulează şansele de calificare pentru nici una dintre cele două echipe, însă Croaţia pare să aibă un uşor avantaj înaintea jocurilor din ultima etapă, strângând 4 puncte, faţă de cele 2 ale italienilor.
 
Totuşi, formaţia antrenată de Slaven Bilic va avea de înfruntat Spania, în timp ce squadra azzurra va juca împotriva Irlandei, naţională considerată aproape unanim cea mai slabă de la acest turneu final.
 
Italia ar fi putut însă să stea mult mai liniştită înaintea ultimei etape, dacă ar fi fructificat măcar una dintre marile ocazii de care a beneficiat în prima repriză, exceptând-o pe cea din care a marcat. Balotelli, de două ori, şi Marchisio au ratat din situaţii favorabile încă din debutul întâlnirii, în timp ce croaţii au fost incapabili de replică, doar o centrare a lui Srna la care Jelavic nu a reuşit să ajungă dându-i oarecare emoţii lui Buffon.
 
În aceeaşi formulă şi dispuşi în acelaşi sistem ca în partida cu Spania, elevii lui Prandelli au controlat autoritar ostilităţiile, iar Cassano şi Marchisio, de două ori la aceeaşi fază, au irosit alte ocazii excelente de a debloca tabela. În cele din urmă, inevitabilul s-a produs în minutul 39, atunci când Pirlo a înscris dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri şi i-a adus pe azzurri în avantaj.
 
Aproape imediat, Cassano a avut şansa unui 2-0 mai apropiat de realitatea din teren, dar lovitura sa de cap la centrarea venită din cornerul executat de acelaşi Pirlo s-a dus peste. Repriza s-a încheiat cu o jumătate de ocazie a croaţilor, Mandzukic finalizând cu un şut moale la colţul scurt un contraatac al echipei lui Bilic.
 
După pauză, italienii au cedat iniţiativa adversarilor, însă senzaţia a fost că au capacitatea să ţină lucrurile sub control. Ceea ce s-a şi întâmplat, croaţii nereuşind să ameninţe serios poarta lui Buffon, în ciuda unei aparente presiuni. A fost însă suficientă o greşeală de poziţionare a lui Chiellini, care a sărit pe sub mingea centrată de Ivan Strinic, pentru ca Mandzukic să profite şi să-l execute cu sânge rece din apropiere pe goalkeeperul lui Juventus.
 
În ultimele minute, ambele echipe au părut să fie mulţumite cu rezultatul de pe tabelă, deşi pentru italieni revine în memorie coşmarul din 2004, atunci când Danemarca şi Suedia au remizat în ultima etapă a grupelor, scor 2-2, şi i-au trimis acasă pe azzurri. Un scenariu care s-ar putea repeta, însă până la asemenea calcule, mai este de jucat Spania - Irlanda.
 

×
Subiecte în articol: Croatia EURO 2012. Campionatul European
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close