Antena 3 CNN Sport Fotbal extern EURO 2012: Victorie dramatică pentru Portugalia, 3-2 cu Danemarca

EURO 2012: Victorie dramatică pentru Portugalia, 3-2 cu Danemarca

EURO 2012: Victorie dramatică pentru Portugalia, 3-2 cu Danemarca
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    13 Iun 2012   •   21:14

Portugalia s-a impus cu 3-2 în faţa Danemarcei, la capătul unui meci dramatic, şi continuă să spere la calificarea în sferturile de finală din grupa B, cea mai dificilă a Campionatului European din Polonia şi Ucraina.

 
Învinşi în meciul de debut de Germania, lusitanii nu-şi mai puteau permite încă un pas greşit şi în faţa adversarei cu care şi-a împărţit victoriile în preliminarii. Totuşi, echipa antrenată de Paulo Bento a trecut prin mari emoţii, irosind un avantaj de două goluri, înainte de a obţine victoria abia în minutul 87.
 
De cealaltă parte, Danemarca nu a reuşit să repete evoluţia foarte bună din partida câştigată în faţa Olandei, mai ales din punct de vedere defensiv, şi va fi nevoită să joace pe viaţă şi pe moarte cu Germania, în ultima etapă.
 
Prima ocazie a întâlnirii desfăşurate la Lvov a venit în minutul 4, atunci când Christian Eriksen a fost blocat în ultimul moment de Pepe, iar mingea trimisă de jucătorul lui Ajax s-a dus mult peste. La cealaltă poartă, Cristiano Ronaldo a beneficiat de o situaţie bună după ceva mai mult de un sfert de oră de joc, dar starul lui Real Madrid a finalizat dezamăgitor de la aproximativ 17 metri, anunţând o după-amiază neagră pentru el.
 
Un alt portughez care evoluează pentru campioana Spaniei, Pepe, avea să deschidă scorul în minutul 24, atunci când l-a învins pe Anderesen cu o lovitură de cap, după o centrare perfectă din corner a lui Moutinho. Peste încă 12 minute, lusitanii şi-au dublat avantajul, Helder Postiga apărând excelent la colţul scurt la pasa lui Nani şi trăgând fără speranţe pentru goalkeeperul danez.
 
Replica nordicilor a venit imediat, Eriksen fiind blocat de Rui Patricio, înainte ca Nicklas Bendtner să reducă din diferenţă în minutul 41, atunci când a finalizat o superbă acţiune a coechipierilor săi.
 
Partea a doua a început cu o uriaşă ocazie a lui Cristiano Ronaldo, care a scăpat singur cu portarul, însă şutul său a fost slab şi i-a permis lui Andersen să intervină. Galvanizată de intrarea pe teren a lui Tobias Mikkelsen, Danemarca a preluat treptat iniţiativa, iar Kvist şi Bendtner au fost foarte aproape de a restabili egalitatea.
 
Cu 12 minute înainte de final, Cristiano Ronaldo, servit excelent de nani, a rămas din nou singur cu Andersen, însă şi de această dată vedeta portughezilor a tras prost. Pentru ca dezastrul să fie complet, în minutul 80, Bendtner a făcut dubla, cu o lovitură de cap bine plasată, la centrarea perfectă a lui Lars Jacobsen. A fost al patrulea gol al atacantului lui Arsenal în ultimele trei întâlniri cu Portugalia.
 
Cristiano Ronaldo va irosi o altă şansă importantă, luft în interiorul careului la o centare din corner a lui Moutinho, înainte de a fi salvat de noul intrat Silvestre Varela, care a marcat golul izbăvitor cu un şut în forţă cu trei minute înainte de final. O revnaşă cum nu se poate mai bună pentru ratarea uriaşă din meciul cu Germania, care ar fi putut aduce un punct portughezilor.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close