Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Giovanni Becali: Hai, să lăsăm glumele la o parte. Mutu e Mutu, nu pleacă la Terek Groznîi

Giovanni Becali: Hai, să lăsăm glumele la o parte. Mutu e Mutu, nu pleacă la Terek Groznîi

Giovanni Becali: Hai, să lăsăm glumele la o parte. Mutu e Mutu, nu pleacă la Terek Groznîi
07 Sep 2009   •   16:14


Impresarul lui Adrian Mutu a negat zvonurile conform cărora atacantul român va părăsi Fiorentina pentru gruparea rusă Terek Groznîi. The Daily Telegraph notează că presa din Italia a scris despre această mutare considerând că Mutu va încerca să strângă bani pentru a plăti celor de la Chelsea suma de 14,6 milioane de lire sterline impusă de FIFA.

"Groznîi? Hai, să nu glumim cu treaba asta. Groznîi este o echipă de mijlocul clasamentului în Rusia unde mai activează alţi trei români. Şi-l permit pe Mutu, pentru că preşedintele clubului este prieten cu Vladimir Putin, dar Terek e Terek şi Mutu e Mutu. Atacantul e fericit la Fiorentina şi are un contract pe care îl va respecta", a declarat Giovanni Becali pentru presa din Italia, citează The Daily Telegraph.

Cotidianul britanic mai aminteşte că Becali l-a asistat pe Mutu în timpul audierilor la Federaţia engleză de fotbal, în scandalul drogurilor, dar a fost surprinzător demis de jucător, pentru ca acum să revină alături de el şi să caute o soluţie în conflictul cu Chelsea. "Poate Adrian se va întâlni cu Roman Abramovic şi directorul executiv al lui Chelsea, Peter Kenyon. Vom vedea ce putem face în legătură cu această amendă", a spus Becali.

Mutu a fost concediat de Chelsea în 2004 când a fost depistat pozitiv pentru consum de cocaină, dar "albaştrii" s-au plâns când jucătorul şi-a reluat cariera la Juventus după suspendare. "Problema cu Abramovici şi Chelsea nu sunt banii. Ei sunt nervoşi pentru că Juve l-a luat pe Mutu pe gratis şi apoi l-a vândut la Fiorentina. Dacă eram eu agentul lui atunci, nu ar fi plecat de la Chelsea fără o garanţie că nu se ajunge într-o astfel de situaţie. Mutu s-a grăbit, agenţii llui la fel. Mutu nu are 17 milioane de euro nici dacă mai joacă cinci sau şase ani", a mai spus Becali.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close